Dukkah

Dukkah este un amestec egiptean făcut din nuci și condimente. Din ce am văzut pe net, sunt nenumărate variante, dar toate au susan, coriandru și chimion la bază. Versiunea aceasta e din ce aveam eu prin casă și este perfectă pentru gustul meu. Dukkah 2 linguri de migdale crude 2 linguri de arahide crude 1…

Tacos cu salsa de ananas

Adică un fel de șaorme mexicane fără cartofi :)). Rețeta e adaptată de aici. Am deschis foodgawker să văd ce aș mai putea găti și era acolo, chiar a doua, și conținea o mulțime de lucruri pe care le aveam prin frigider și dulap: avocado, tacos, ardei iuți, limete. Așa că m-am apucat de ea…

Conopidă întreagă la cuptor

  Conopidă întreagă la cuptor 6-8 porții 1 conopidă mare, curată, curățată de frunze 3 linguri ulei de măsline 1 linguriță de chimion măcinat 1 linguriță de coriandru boabe măcinat 1 linguriță paprika dulce afumată sare, piper zeama de la o lămâie 1 Încinge cuptorul la 190C. Spală și usucă bine conopida. Taie-i baza astfel…

Frigărui de pui cu sos Satay

Nu știu, între sosul de tahini de la dovleac și sosul ăsta din unt de arahide cu frunze de coriandru, care e mai bun. Le-aș mânca pe pâine. Rețeta e de la Jamie Oliver, din 30-Minute Meals. (Dacă nu vă place coriandrul, înlocuiți cu pătrunjel. Nu va fi la fel, dar va fi tot bun.)…

Coffee rub <3 porc

Porcul. Multă vreme nu l-am înțeles. Nici azi nu pot spune că mă omor după el – abia dacă fac o dată la câteva luni. Dar când fac, vreau să-i fac cinste. Și acest coffee rub, inspirat de cel de la Nomu, este un mod de a face porcul să dea ce-i mai bun în…