Meal planning, săptămâna 4 (după relapse)

După săptămâna cu Paștele, când am mâncat resturi pe bază de rață, spanac și ouă, am avut două săptămâni varză, în care m-am întors la vechile proaste obiceiuri, cu sandvișuri și mâncare comandată la prânz. Nu mă așteptam să nu se întâmple asta, așa că n-am fost surprinsă. Schimbarea nu e ușoară. Cea mai mare problemă a fost lipsa unei zile de weekend libere în care să planific și să gătesc. Acum, după câteva zile libere, mi-am revenit și am făcut din ce am aveam prin frigider/congelator mai multe feluri pentru restul de zile lucrătoare din săptămâna asta. Și a durat totul o oră și douăzeci de minute, deci de fapt nu am nevoie de o zi liberă, cât de o stare de spirit bună pentru asta.

Cu cât exersez mai mult, cu atât mi-e mai ușor să identific o schemă, care este esențială în a scădea numărul de decizii pe care trebuie să le iau. Și m-a mai ajutat azi și hashtagul #mealplanning de pe Instagram – i-am dat follow și am găsit o grămadă de idei rezonabile (care nu necesită ingrediente sau condimente speciale, pe care nu le am acum, și nici nu sunt plictisitoare) care m-au inspirat.

Iată, așadar, ce am pregătit pentru săptămâna 4 (niciun link de mai jos nu e affiliate, am vrut doar să știți la ce mă refer):

Pentru micul dejun:

Supă:

  • de roșii, din 2 conserve și ultima pungă de roșii coapte congelate astă-vară

Legume și carbohidrați:

  • morcovi copți cu ulei de cocos
  • amestec de legume congelate (morcovi, broccoli, conopidă) cu ciuperci champignon proaspete, date la cuptor cu ulei și sos de soia
  • risotto cu parmezan și hribi (dintr-o pungă de risotto cu parmezan semipreparat de la Kaufland, la care am adăugat  hribi uscați, hidratați)
  • strozzapreti cu creveți și lămâie (leftovers de duminică)

Gustare:

  • păstăi de soia

Mai am în frigider/bucătărie: un pui mic la rotisor, cumpărat (nu ideal, dar uneori ne descurcăm cu ce avem), o pungă de salată, roșii cherry, măsline Kalamata, mere Golden Delicious.

Meal planning, săptămâna 3

Am mâncat aproape tot din ce am gătit săptămâna trecută – de hrișcă m-am săturat însă destul de repede. A mai rămas și supă de roșii, dar acolo nu a fost o problemă pentru că am transformat-o sâmbătă după-amiază – cu puțin chimion, puțin coriandru măcinat și niște paprika afumată – într-un shakshuka.

Iată ce am pregătit pentru săptămâna 3:

Pentru micul dejun: budincă de chia (cu lapte de migdale și lapte de vacă) peste care voi pune kiwi și/sau portocale, precum și fulgi de cocos.

Proteine:

  • un medalion de somon pus 20 de minute la pungă în cuptor cu partea albă de la o legătură de ceapă verde, tăiată rondele, și cu sare, la foc mic. Între timp, am ras vreo 3 cm de ghimbir proaspăt, l-am călit într-o lingură de ulei de măsline și după ce a început să miroasă foarte frumos l-am luat de pe foc și am adăugat o lingură de sos de soia dark, o jumătate de lingură de ulei de susan, două linguri de zeamă de lămâie, linguriță de zahăr și partea verde de la ceapa verde, tăiată tot rondele. Am amestecat bine și am turnat peste pește când l-am scos din cuptor (și din pungă, desigur);
  • două piepturi de pui cu os (nu chiar de curte, dar din acelea ușor gălbui, de la o măcelărie din Obor), tăvălite în condiment cajun și băgate într-o pungă și la cuptor o oră, la foc mic. Când le-am scos, am dezosat imediat puiul și l-am tăiat felii.

Legume și carbohidrați:

  • cartofi cu rozmarin, ulei de măsline și o linguriță de oțet, sare piper; pus totul într-o pungă și dat la cuptor 40 de minute, la foc mic (am băgat inițial peștele și puiul, apoi am scos peștele când i-a venit timpul și am pus cartofii, totul pe aceeași tavă, ta-daaah!). Apoi am scos din pungă și am deșertat într-o tavă unsă cu unt și am mai dat 15 minute la cuptor, foc mare, să se rumenească.
  • salată de sfeclă roșie fiartă, cu telemea veche de oi, nuci coapte și pătrunjel tocat, asezonat cu ulei de măsline, sare și piper.
  • paste cu mazăre, spanac, roșii și smântână la cuptor. Am fiert pastele al dente. Între timp, am călit o ceapă roșie și trei căței de usturoi, toate tăiate mărunt, în puțin ulei. Am adăugat mazărea și spanacul, decongelate, apoi o conservă de roșii și încă o cană cu zeamă de roșii (vezi mai jos) și la final cam 200ml de smântână dulce. Am dat în fiert, am amestecat cu pastele scurge și am dat la cuptor vreo 25 de minute, la foc mic.

Gustare: dip de roșii și bețe de morcovi și țelină apio. Anul trecut am luat multe (6?) kg de roșii de la CAP Gurbănești și pe o parte din ele – Black Cherry și Green Zebra, ambele tip cherry – le-am copt încet cu ulei de măsline, sare și piper (poate am pus și ierburi, dar nu mai știu sigur) și le-am congelat în pachete de câte 400-500 de grame. Le-am folosit la sosuri și la supă de roșii. Acum am dezghețat două, le-am lăsat într-o sită să se scurgă peste noapte și le-am dat prin robot cu patru căței de usturoi, ulei de măsline, oțet, sare, piper, o legătură de pătrunjel cu tot cu codițe și am obținut un dip incredibil de bun (pielița roșiilor nu s-a tocat de tot, dar nu mă deranjează).

Meal planning, săptămâna 2

Am trecut de prima săptămână de meal planning și tocmai am terminat pregătirile pentru a doua. Am fost duminica dimineață la piață, ca adulții, și am cumpărat o grămadă de ingrediente proaspete pe care le-am gătit de nu s-au văzut.

Nu m-aș fi mirat dacă tot ce am gătit weekendul trecut murea încet în frigider în timp ce eu mâncam sandvișuri cu cașcaval, dar n-a fost cazul. Am mâncat la fiecare masă diferite combinații de ingrediente (proteină+salată+garnitură), am mâncat fiecare mic-dejun (muesli sau terci de ovăz cu ouă fierte), am mâncat gustările pregătite. Desigur, am mâncat și ciocolată la muncă, dar sper să îmbunătățesc și acolo situația. Spre sfârșitul săptămânii, când m-am săturat de combinații, am făcut altceva din ingrediente: o pizza cu pui și spanac, un sandviș cu pui și pastă de ardei iute, fried rice cu ce carne mai rămăsese.

Lecții învățate după prima săptămână:

  • nu mănânc atât de multe ouă fierte (am mâncat 4 din 6) => săptămâna asta facem o pauză
  • nu mănânc nici atât de multă carne => am făcut mult mai puțină săptămâna asta
  • nu mănânc atât de multă supă => am făcut mai puțină săptămâna asta
  • dacă am mâncare gătită, nu mănânc pâine aproape deloc
  • doar eu mănânc acasă în timpul săptămânii => am ajustat toate cantitățile

Așa că iată ce am gătit:

  1. Pachete de smoothie pentru congelator:
    – rucola+mere+apio+pătrunjel+lămâie
    – spanac+ghimbir+avocado+castravete+semințe de in sparte
    – ananas+mango+banană
  2. 1 file de ton roșu (250g), împachetat în folie de aluminiu cu ghimbir, ceapă verde și sos de soia și copt 20 de minute la cuptor; apoi făcut bucăți, stropit cu zeama de la jumătate de lime și pus în frigider.
  3. 1kg de pulpă de porc, frecată cu coffee rub, pusă într-o tavă cu vin roșu și dată la cuptor la foc mic două ore (acoperită 1,5 ore, apoi fără). După ce s-a odihnit puțin, am tăiat-o felii subțiri.
  4. Fasole bătută – 2 conserve de fasole, scurse și spălate, puse în robot cu ulei, sare, piper, pudră de usturoi și pudră de ceapă.
  5. Un borcan cu bețe de morcovi și de țelină apio.
  6. Cașă: am fiert 500ml de supă cu 2 căței de usturoi mărunțiți, am adăugat 200g (o cană) de crupe de hrișcă, am dat focul mic, am acoperit, am lăsat să se gătească 20 de minute. Când toată apa a fost absorbită, am oprit focul și am mai lăsat 10 minute să se umfle, apoi am amestecat cu puțin ulei de măsline.
  7. Morcov și păstârnac, tăiați bețe subțiri, unși cu ulei de măsline, dați cu sare, piper și turmeric și stropiți cu zeama de la o portocală, dați la cuptor 40 de minute, foc iute.
  8. Supă de roșii
  9. Lapte de migdale
  10. Mix de legume congelate și tofu, trase la tigaie cu usturoi, sos de soia și ghimbir.
  11. Budincă din făină de quinoa, lapte de cocos și resturile de migdale de la laptele de migdale: 400ml lapte de cocos, cam 100ml lapte de migdale, 1/2 cană făină de quinoa, migdalele, 1 lingură zahăr de cocos, praf de sare; fiert totul până s-a îngroșat, pus în borcane, decorat cu semințe de rodie și chipsuri de cocos.

Am mai găsit-o și pe această tipă cu idei bune:

Despre self-care, capitolul meal planning

Unul dintre lucrurile la care eșuez cel mai des este grija de sine.

În primul rând pentru că mi se pare că sună egocentric. Când mai aud oameni că spun „trebuie să am grijă de mine”, îmi dau ochii peste cap. Pare o scuză pentru a fi nesimțit, pentru a nu te ține de cuvânt, pentru a nu te gândi decât la tine. Oameni care cred că, dacă fac ceva pentru alții, pierd ei ceva. Sau care fac ceva pentru alții doar ca să primească ceva în schimb.

În al doilea rând, pentru că anxietatea mea îmi permite doar un număr limitat de griji pe zi și le ocup cu munca. Îmi fac griji pentru echipă, pentru proiect, pentru ce producem, pentru birocrația care vine cu PFA-ul. Atâtea griji! Nu mai am loc pentru restul: mese echilibrate, sport, sănătate, prieteni. Așa că le fac pe sponci, cât să nu zic că nu le-am făcut. Mănânc prost (sandvișuri triste de la Mega și cartofi prăjiți de la un fast food de lângă birou și prea multă mâncare libaneză) deși știu să gătesc, știu să cumpăr produse bune și ieftine, am tot ce-mi trebuie ca să gătesc bine. Nu mănânc mic-dejunul acasă (îl înlocuiesc cu iaurt cu Bake Rolls la birou) iar seara de cele mai multe ori mănânc sandvișuri cu ce e prin frigider. Deși am dulapul plin de ingrediente bune, de la conserve de roșii la tot felul de grâne cu gluten și fără.  La muncă mănânc foarte multe dulciuri. Deși am o piață la doi pași și chiar știu să fac  o mulțime de snacksuri bune. Deși deși deși.

Am citit zilele acestea un text despre ce înseamnă cu adevărat self-care și cum nu este despre momente de Instagram, cu măști carbonatate și recompense dulci, ci despre a fi cu adevărat adult: să-ți ții un buget (asta fac deja), să te trezești disciplinat, să mănânci sănătos. Toate lucrurile alea care nu sunt de Instagram, dar care într-adevăr îți fac viața mai bună. Ideea principală e că atâta vreme cât nu ai o viață echilibrată și satisfăcătoare (fără mantre despre cum trebuie să faci ce-ți place și nu vei munci o zi în viață; I hate those too), nu vei trata ideea de self-care decât ca pe o permisiune să faci excese. Vei da dintr-o extremă în alta. Or:

True self-care is not salt baths and chocolate cake, it is making the choice to build a life you don’t need to regularly escape from.

Și mi s-a părut că e un sfat de viață de bun-simț. Ce e așa de greu să ai grijă de tine? Să nu te sabotezi singură? Să nu te păcălești? Și, legat specific de mâncare și sport, ce e așa de greu să faci un plan și să te ții de el? Cât îți ia să treci prin dulapuri și prin frigider în weekend și să vezi ce ai putea găti ca să ai toată săptămâna mic-dejun, prânz, cină și gustări? Nu ai idei? E plin netul de ele. Prietena mea Maria mi-a dat acum câteva săptămâni un link la un video în care o tipă povestea cum își face ea meal prep pentru toată săptămâna astfel încât să poată să combine ingrediente cât mai variate și să nu se plictisească. M-am uitat sâmbătă (apoi la încă vreo 10) și am gătit să-mi ajungă cinci zile.

Am luat o mulțime de idei bune de aici. Mai exact, am făcut, pentru două persoane, din care unul nu ia pachet la muncă pentru că primește acolo mâncare gătită:

  • Humus și un borcan cu bețe de morcov și țelină apio – gustare
  • Amestec de orez brun și quinoa, fiert simplu și aromat cu coajă de lămâie (netratată), ulei de măsline extravirgin, sare și piper – garnitură
  • Șase ouă fierte – topping la oatmeal sărat dimineața, cu oțet balsamic, sau ingredient în salată
  • O cutie de muesli:

– pentru micul dejun

  • Un pui în lapte, pe care l-am dezosat complet, să pot lua oricâtă carne vreau.
  • Șase șnițele din pulpe de pui dezosate (pentru că m-am uitat la Ugly Delicious și a fost un episod întreg despre pui prăjit, așa că am un făcut unul Kerala-style, cu ghimbir, usturoi, turmeric, garam masala și dat la final cu ulei de cocos). Am folosit mai mult ulei decât într-un an întreg, dar vestea bună e că pot să-l duc la reciclat la benzinăria Mol de lângă mine.
  • O oală de corn chowder, pentru că e vreme nasoală și ai nevoie de o supă consistentă
  • Pachete de congelator de smoothie cu spanac, banană și ananas – pentru mic-dejun sau gustare
  • Am mai cumpărat spanac tânăr și rucola, pentru salate
  • La fel, am luat edamame (păstăi de soia) congelate, sunt o gustare excelentă cu câțiva fulgi de sare și de chipotle.

De data aceasta nu am făcut legume la cuptor, nici nu am „spiralizat” nimic, dar o voi face săptămâna viitoare.

În afară de carne și de fructe și verdețuri (inclusiv edamame), aveam deja totul în casă: conserve de năut, tahini, chia, porumb congelat, condimentele, orezul, quinoa. Pentru că știu să mă aprovizionez, la partea cu pusul în practică stau mai prost.

N-a fost deloc greu, n-a durat mult – și cum n-o să mai fac pui prăjit 2-3 ani de acum încolo, va dura și mai puțin weekendul viitor – și ce am făcut are suficientă flexibilitate ca să nu mă simt oprimată de propria mea producție. Adică nu-mi place să mănânc aceeași mâncare de prea multe ori, iar acum nu simt că trebuie să fac asta.

Așa că ăsta e pariul de self-care cu mine însămi, că voi face mâncare pe care merit să o mănânc în fiecare zi.

Powered by:

Linkurile de luni – 28 august 2017

M-am trezit mai devreme să mă uit la finalul de sezon la GoT, așa că să mă scuzați dacă nu sunt cea mai coerentă persoană.

Africans Have Heated Views About Rice, Just Ask Mark Zuckerberg – Marele război al jollof rice, un fel african a cărui maternitate o revendică mai multe țări din Africa de Vest. E ca și cum s-ar bate românii, turcii, bulgarii și sârbii pe sarmale și ardei umpluți. Cel mai amuzant paragraf:

The warring West African camps even agreed to a short-term cease-fire in 2014 in response to the jollof recipe of British celebrity chef Jamie Oliver, who took the sacrilegious step of adding coriander, parsley and lemon juice. The episode—which became known as #jollofgate—was met with howls of derision and forged a fleeting moment of West African unity. “Our plates will not be colonized!” said one Twitter user. “Jamie Oliver’s jollof rice hurts my soul,” said another.

The Case for a Breakfast Feast – După ce ni s-a spus că nu contează la ce ore mănânci, un nou studiu, pe 50.000 de oameni, spune că ba da, contează, și ar trebui să mâncăm cel mai consistent dimineața și tot mai puțin de-a lungul zilei.

Is The Secret To A Healthier Microbiome Hidden In The Hadza Diet? – o altă teorie care câștigă teren, cea a microbiomului din sistemul digestiv care e responsabil de multe probleme de sănătate, inclusiv supraponderabilitatea, încearcă să vadă dacă distrugerea microbiomului prin alimentația procesată este reversibilă. Și cercetările de la Duke University spun că da. Avem nevoie de o dietă diversificată, cât mai naturală (asta nu înseamnă organică sau bio, și pur și simplu neprocesată) ca să avem un sistem digestiv sănătos.

Does Dieting Actually Make Your Stomach Shrink? – regimul alimentar îți „strânge” stomacul? Cică nu.

Georgia O’Keeffe, health food devotee: the pioneer of modernism’s favourite recipes – Georgia O’Keeffe a fost o artistă feministă extraordinară și, descoperim, o femeie pasionată de gătit și de mâncare sănătoasă într-o Americă construită pe burgeri și milkshakes. Iar acum avem și o carte de bucate cu rețetele ei.

Inspirație pentru rețete de sezon

Când nu știu ce să gătesc sau când am un ingredient nou pe care nu știu cum să-l prepar sau când fac un meniu și vreau multe opțiuni, mă duc pe aceste trei site-uri.

  1. Foodgawker, pe care îl am și în bara de bookmarks din Chrome. E un site colectiv, dar curatoriat, de rețete de sezon din toată lumea. Cel mai bun lucru e că are un sistem de căutare foarte potrivit. Poți să alegi să vezi doar deserturi sau fără deserturi deloc. Poți să cauți după un ingredient sau un tip de masă. Poți salva rețete și să le adaugi note. Este foarte flexibil și divers – unele rețete sunt în original în limbi precum cehă, poloneză sau bulgară, dar le poți citi cu Google Translate.
  2. Food52 este o comunitate de bucătari adunați de Amanda Hesser, fost Food Editor la New York Times și câștigătoare de James Beard Award, și Merill Stubbs, bucătar profesionist. Pe lângă rețete, pe site se scrie despre mâncare într-un mod sofisticat și accesibil în același timp: mult myth busting, trucuri, filosofii de gătit. Mereu învăț ceva nou.
  3. NY Times Cooking este probabil cea mai educată colecție de rețete. Aici scriu Mark Bittman, Sam Sifton, Melissa Clark și alții. Cel mai mult îmi place că organizează tematic rețete: sosuri pentru sufleuri, moduri de a găti păstârnacul sau broccoliul,  ce să faci cu caju sau supe pentru răceală. Asta pe lângă tot conținutul despre tehnici de bază, prin care ar trebui să treacă toată lumea.

Și când vreau rețete de anti-sezon, mă duc pe Australian Gourmet Traveller. Uite-așa.

 

Cum faci un meniu festiv de vară – sau nouă

Ai musafiri mai simandicoși și nu vrei să petreci două zile în bucătărie? E ok, nimeni nu vrea asta (și dacă cineva sugerează că ar trebui, trimite-i pe ei să o facă). Concentrează-te pe un fel principal care să le ia ochii și în rest folosește scurtături. Iată trei feluri de aperitiv, fel principal și desert care dau în total nouă versiuni de meniu. Nu te crampona de cantități. Mâncarea ajunge întotdeauna.

  1. Aperitiv

a. Gazpacho, adică supă rece de roșii și alte legume. Ai nevoie de un blender, atât. Merge și dacă invitații stau la masă (servit frumos în boluri) și dacă e bufet (o pui în sonde, cu o tijă de celery și va arăta ca un Bloody Mary). Nu necesită foc, legumele fac toată treaba pentru că sunt în sezon și poate fi făcută și cu o zi înainte și ținută la frigider.  O rețetă aici și alta aici.

https://www.gimmesomeoven.com/10-minute-gazpacho-recipe/

b. Platouri reci. Cumpără de la supermarket/piață:

  • pâine prăjită, grisine mari, pâine wasa sau pumpernickel (pâine neagră cu semințe foarte densă)
  • humus, salată de vinete, cremă de brânză, conserve de sardine
  • măsline de mai multe feluri, castraveciori murați
  • morcovi, celery, ceapă verde, castraveți, lămâi

Pune-le în boluri, pe farfurii sau pe platouri. Stoarce puțină lămâie peste pește, taie legumele bastonașe, decorează humusul, salata de vinete, crema de brânză cu legume, ulei de măsline sau condimente. Stai departe de mezeluri și brânzeturi pentru că atunci aperitivul va deveni foarte greu. Idei de aranjare:

pinterest.com
pinterest.com
pinterest.com

c. Salată consistentă. Amestecă roșii cherry, năut, brânză sărată, avocado, castraveți cu o bază de verdețuri (rucola, valeriană, salată verde), un fel de nuci (semințe de pin, migdale, nuci, fistic) și o vinegretă vioaie (ulei de măsline, zeamă de lămâie, miere, sare, piper). Pregătește-le din timp și amestecă-le doar înainte să le pui pe masă. Merge cu pâine prăjită.

https://www.bloglovin.com/blogs/half-baked-harvest-4090832/loaded-greek-quinoa-salad-4868558463

2. Fel principal

a. Pește. Șalău de Nil, macrou sau păstrăv. Proaspete, fileuri. Unge fileurile cu ulei de măsline și asezonează-le cu sare și piper; mai poți adăuga felii de lămâie, felii subțiri de lemongrass sau rozmarin. Împachetează fiecare fileu în hârtie de copt și leagă cu sfoară de măcelar pachetele. Încinge cuptorul la 180C. Pune-le pe un singur rând într-o tavă și dă-le la cuptor 20min. Servește pachetele cu felii de lămâie alături și o garnitură de gnocchi trași la tigaie cu sare și piper (găsești gnocchi proaspeți în frigiderele de la supermarket unde sunt și pastele proaspete).

pinterest.com

b. Rață. Încinge cuptorul la 160C. Freacă o rață sau două cu amestec chinezesc 5-spice, sare și piper și pune-le într-o tavă încăpătoare. Acoperă etanș cu folie de aluminiu și dă la cuptor 2 ore. Între timp (sau înainte), pregătește un piure din morcovi și păstârnac cu unt, nucșoară și parmezan. Fierbe legumele și pasează-le, atât.

pinterest.com

După 2 ore scoate folia, mărește temperatura la 190 și mai lasă 15 minute să se rumenească pielea. Scoate pe platou și lasă lumea să-și ia ce parte dorește. Servește cu piureul cald. Nu uita să scurgi și să păstrezi untura topită din rață pentru cartofi la cuptor viitori.

c. Porc. E vară, dar românii mănâncă porc oricând. Pentru o variantă care nu implică grătar, mergi pe o rețetă de bulgogi care se pregătește ușor, se poate face dinainte (doar încălzită la servire) și e și surprinzătoare. Merge cu legume proaspete alături, dar și cu piure sau orez, dacă vrei să mai stai lângă aragaz.

3. Desert

a. Înghețată. Cumpără 3-4 cutii (ciocolată, vanilie, fructe de pădure, lămâie/mango), sirop de ciocolată sau de caramel, bombonele colorate, câteva fructe (banane, mango, piersici, fructe de pădure, ce găsești cu o textură moale) și niște granola și lasă-i să-și facă fiecare combinația pe care o vrea. Poate găsești chiar coșulețe de napolitană (marile magazine au) și o să arate ca în filme.

https://www.buzzfeed.com/alisonroman/ice-cream-party

b. Cheesecake la rece. În pahare transparente, pune așa:

  • fructe de pădure
  • o lingură de amestec de cremă de brânză și mascarpone cu puțin zahăr, vanilie și coajă de lămâie
  • un strat de biscuiți sfărâmați
  • încă o lingură de amestec de brânză
  • fructe de pădure

Ține-le la rece până le servești. Opțional, poți pune o sticlă de whisky sau de coniac pe masă, să-și adauge cei mai curajoși.

pinterest.com

c. Pavlova trișată. În pahare transparente sau pe un platou cu picior, pune așa:

  • multe bezele zdrobite
  • un strat de frișcă naturală (adică nu Hulala și altele, făcute din grăsime vegetală)
  • fructe de pădure și frunze de mentă
pinterest.com

Extra trucuri:

  • asigură-te că ai apă acidulată, lămâi pentru limonadă și băutură (vin, bere) la rece și cafea
  • nu uita de farfurii, pahare, tacâmuri, șervețele
  • dacă faci bufet, pune etichete în dreptul felurilor de mâncare
  • dacă faci masă, pune platouri în centrul mesei; ești gazdă, asta înseamnă că trebuie să stai cu musafirii, nu să faci naveta la bucătărie să umpli farfurii
  • acceptă ajutorul celorlalți la strâns, spălat vase, pus la loc lucruri; nimănui nu-i plac martirii
  • acceptă complimentele cu Mulțumesc și nu mai minimaliza efortul pe care l-ai făcut

Pentru mai multe idei de rețete de sezon, vizitează pagina aceasta.

Transylvanian Brunch, Apoș

Am fost ieri pentru prima oară la Transylvanian Brunch, un eveniment culinar organizat de Asociația My Transylvania. Voiam să ajung la unul de vreo patru ani, dar toate erau în locuri în care nu poți ajunge decât cu mașina. De data aceasta, s-a nimerit ca prima ediție din an să fie la Centrul de echitație Villa Abbatis, deschis recent de un prieten, Mihai Barbu. E în satul Apoș, comuna Bârghiș, județul Sibiu, la capătul unui drum, pe malul unui firicel de apă, între câteva case săsești și lângă o biserică evanghelică din secolul XIV. De jur împrejur sunt padocuri în care stau ziua cei mai frumoși cai (seara stau în boxe). Dacă sună prea de poveste, n-am ce face, asta e realitatea.

Mihai a amenajat curtea centrului cu o mulțime de mese lungi pe care a pus borcane pline cu flori de câmp și cu baloți de paie pe care s-au întins preșuri din cârpe. Pe lângă mâncare și băutură, au mai fost o mașină de prelucrat lâna de oaie, un ansamblu de dansuri și cântece populare format din elevi de gimnaziu din comună, manej pentru copii, plimbări cu trăsura, vizită la țiglăria tradițională din deal și un tur ghidat al bisericii evanghelice. Și două standuri, unul cu miere, altul cu conserve, ale unor producători locali (am dat iama în ele căci cine poate rezista la ideea de miere de păpădie?). Au fost 175 de oameni și o mulțime de copii și de căței.

Mâncarea a însemnat rețete tradiționale din zonă: gulaș, jumări de Mangalița, zacuscă, salată de vinete, plăcintă cu verdețuri, cartofi și brânză, chisătură (pastă de slănină cu pătrunjel și ceapă roșie), telemea și caș, sarmale de post, drob, fasole bătută, cârnați, dulceață de rabarbăr, slană, pastă de leurdă, legume de sezon, chec regal (cu lămâie și mac), gogoși (am rețeta!), sucuri de rabarbăr, cătină și soc. Plus pâine de casă pe care o poți mânca goală până mori. Cea mai ciudată treabă a fost supa de vin, o veche rețetă săsească în care se pun vin, citrice, ouă și miere și se decorează cu frunze de plante care se numesc zburătoare, toporași și mentă neagră. Beat that! (A fost un gust interesant, dar puțin prea acidă pentru mine; cred că îi mai trebuia ceva dulce.)

La final de poze e programul de anul acesta, dacă vreți să prindeți unul, ceea ce vă încurajez să faceți.

Sucuri, dulcețuri, gemuri și peltele din orice crește în curte.
Aceasta este o parașută adevărată, a fost pusă pe post de cort, să nu ne plouă (n-a plouat până la urmă).

Aceasta e chisătura. Nu am mai mâncat niciodată slană, dar nici nu mi s-a mai oferit sub forma asta vreodată.

Stația pentru supa de vin.

Fratele meu și unul dintre cai.
Zburătoare.

Supa de vin
Interiorul bisericii evanghelice din Apoș.

Meniu de Paști 2017

Aperitiv

Crostini de trei feluri: cu ricotta, miere și fistic, cu usturoi și ciuperci, cu brie, rodie și nuci

Ouă roșii (aurii, de fapt)

Fel principal

Pulpe de rață coapte

Cartofi dulci copți cu feta și kale

Salată cu avocado, căpșuni și spanac

Desert

Frigănele coapte, cu zmeură și trandafiri

Lemon bars cu rozmarin

De băut: limonadă cu zmeură, vin roșu

[Nu foodie talk] Cele mai utile tutoriale de makeup

Mă gândesc că dacă Tanya Burr poate să posteze rețete de cheesecake, pot și eu să scriu puțin despre machiaj. Și nu să dau vreun sfat (cu cât învăț mai multe, cu atât mai incompetentă mă simt), ci doar să fac o listă de tutoriale de bun simț din care chiar am învățat ceva.

Îmi place să mă machiez, dar nu o fac zilnic. Uneori nici săptămâni la rând. Uneori nu mă dau nici cu ruj. Singurul lucru la care nu renunț e crema CC/BB/City Block cu factor de protecție solară. Vară, iarnă, nu merg nici la colț după lapte fără ea.

De când port lentile de contact, însă (iunie 2015), am redescoperit ce fun e să te boiești la ochi. Și apoi am descoperit că lumea cosmeticalelor a devenit mult mai complicată de când nu mă mai interesase pe mine dincolo de crema BB. Primere, iluminatoare, pensule de șapte feluri, stippling, buffing, blending, contouring, baking, strobing, sandbagging, chroming, draping, waterlining… mă rog, o minunată lume nouă în condițiile în care pe mine mă pierduseră pe la smokey eyes cum m-au pierdut la matematică la extragerea de sub radical (acolo nu voi face niciun comeback, stați fără grijă).

Mai mult, prietena mea Maria mi-a deschis YouTube-ul și mi-a dat niște canale de femei normale și simpatice care te învață cum să pui pe față culori astfel încât să arăți tot ca o ființă umană, nu ca Data dat cu ruj. (tot bag referințe nerdy ca să știți că sunt tot eu aici) N-au nimic cu strobing și baking și în general merg pe tehnici care pun în valoare ce ai de la natură, nu pe ascuns ceva. Ceea ce mi se pare foarte sănătos.

Ca să scurtăm polologhia, iată cele mai utile tutoriale de makeup de pe YouTube.

Cum să corectezi câteva greșeli de aplicare precum sclipici peste tot, ruj dat peste contur sau sprâncene prea desenate:

Cum să te dai cu tuș dacă ai pleoapele ascunse (hooded eyes e în engleză, în română nu am găsit niciun echivalent decent):

Cum să aplici fond de ten astfel  încât să arăți tot ca un om:

Tot din seria asta, altă idee (da, e un bărbat cu barbă care dă sfaturi, don’t judge, omul e profesionist):

Cum să porți ruj roșu (uuuu!):

Machiaj de vară (veselie!):

Și finalul: cum să te demachiezi:

Dacă aveți astfel de pasiuni, spuneți mai jos ce canale urmăriți, să știm și noi. 🙂

Sursă foto: © Duskbabe | Dreamstime.com – Colorful makeup collection

Linkurile de luni – 11 iulie

WTF

În Japonia poți mânca prăjituri cu tematică suicidară. Se numesc, desigur, ceva cu seppuku.

Ceea ce mi-a amintit de acest epic moment Divertis:

Un studiu revoluționar ne spune că pastele nu îngrașă. E finanțat parțial de Barilla. Hahahaha.

Roșii 

Europenilor le-a fost frică de roșii vreme de 200 de ani. Erau considerate otrăvitoare și lumea se ferea de ele. De ce? Pentru că nobilii europeni (că la plebe nu ajungeau) mâncau din vase cositorite care, în contact cu acidul din roșii, eliberau plumb. De aici intoxicațiile și morțile pe capete. Apoi s-a inventat pizza.

A fost o nebunie cu primele roșii adevărate săptămâna trecută pe Facebook – și pe bună dreptate; orice a fost vândut drept copt înainte de 1 iulie nu era roșie naturală, sper că știți asta. Ideea e că m-a făcut că le cer oamenilor povești cu roșii să le punem în rubrica Omnivor. Vedeți aici pe Facebook apelul și deadline-ul.

Frumuseți 

Care sunt cele mai bune băuturi de la terasele bucureștene? Ne spuneBucureșteanul.

O poveste frumoasă despre Ardeal, brânză și lideri spirituali care sunt în primul rând oameni ai comunității și încearcă să rezolve problemele lumești pentru ca lumea să aibă timp și de cele spirituale.

Pe 5 iulie a fost Eid ul-Fitr (așa i se spune în vest, pe filieră arabă) sau Ramazan Bayram (la noi, pe filieră turco-tătară), una dintre cele mai importante sărbători religioase musulmane, care vine după o lună de post strict (nu se pune nimic în gură de la răsărit la apus). The Kitchn a făcut un inventar al celor mai bune feluri tradiționale de Eid, printre care se numără și familiarul lokum (rahat turcesc).


Dacă nu știți rețeta de mai sus, de la Ottolenghi, dar redescoperită prin domnul Exarhu, vă recomand să reparați această greșeală rapid.


Acest porumb nu este modificat genetic. Este însă simbolul unui drum de redescoperire a rădăcinilor nativ-americane ale unui fermier din Oklahoma.

Brexit

Cum afectează Brexit mâncarea britanică? Marea Britanie (și să o luăm în considerare pe toată, deși în curând ar putea să fie doar Țara Galilor și Anglia) produce doar 54% din ce mănâncă. Restul sunt importuri al căror preț crește odată cu devalorizarea lirei. Și acesta e doar începutul.

Socio-antropologice

Bon Appetit spune că obsesia generației Millennial pentru mâncare nu va dispărea prea curând. Millennials (generația adultă născută după 1980) își cheltuiește 25% din venitul lunar pe mâncare – ceea ce la americani este foarte mult.

București are de nouă luni un frigider al cartierului – un loc în care poți lăsa mâncare nu-foarte-perisabilă și de unde o pot lua cei care au nevoie – și oamenii îl folosesc mai mult sau mai puțin. Vera Ularu a scris cum.

Office cake culture, adică faptul că la fiecare aniversare de la birou se mănâncă tort, nu face bine la sănătate, zic englezii. Nu știu ce să zic, cred că mai depinde și de tort. Și de numărul de felii. E adevărat, n-am lucrat niciodată în echipe comparabile ca număr cu cele din corporații, așa că nu am fost expusă niciodată la mai mult de 2-3 torturi pe lună.

Tehnicalități

Felul în care tai un ingredient îi afectează gustul? O anchetă NPR la care răspunsul general este DA. Cum așa? Are legătură cu mixul dintre tactil și gust și cu modul în care tăietura le expune la tratament termic.

Întrebări retorice

De ce arată toate restaurantele noi din America precum niște fabrici? (La noi știm de ce, e vina lui Corvin Cristian.)

Linkurile de luni – 27 iunie

Poza de sus spune cu mâncare ce înseamnă Brexit. Sigur, e mai complicat de atât, dar e sugestivă pentru șocul pe care l-am avut toți vinerea trecută. Poza e de aici.

Țeapa zilei

O firmă din Israel strânge bani pe Kickstarter pentru a produce în masă un spectrometru care îți va spune cu o simplă scanare ce e în mâncarea (și nu numai) din fața ta. Întreaga compoziție chimică. Presa de tehnologie e dată pe spate. Alții nu sunt chiar așa de ușor de păcălit: Cnet demonstrează că tot ce face „spectrometrul” e să combine date pe care i le dai cu niște Google search și să îți dea niște răspunsuri generice.

He adds that much of the data provided for the analysis seems to come from the user, and the rest could be based on algorithmic guesswork.

„For example both alcohol (ethanol) and water produce large peaks on an IR spectrum and from the video it would seem that the user provides some background data on what the sample is via the app, so that saves a lot of work. It would be easy for the algorithm to say, ‘the user says this is drink and I can see that about 40 per cent of the total spectrum is ethanol so I should give a reading of alcoholic beverage with 40 per cent alcohol content’. Or ‘this is a plant and 70 per cent of the spectrum is water so it must be 70 per cent hydrated’. This could also be done with total sugar content for common sugars such as sucrose and fructose,” he said.

„Similarly, it would be possible to get a spectrum good enough to recognise something like fruit or Tylenol and then send back generic data (easily found via Google) on calorie content or pack size. For example on the fruit ‘reading’ on the website it has in the bottom right (in small print) ‘serving size 100 grams’ (same with the cheese detection screen).”

Deci o mică mare țeapă.

Cam tot ca aceasta: dacă pe cutia de cereale dulci scrie că are polidextroză, alea nu sunt fibre, ci o invenție sintetică despre care nu se știe dacă are vreun beneficiu pentru sănătate. Ca tot ce ține de nutriție, nici despre fibrele naturale (alea din făină integrală, fulgi de ovăz sau fasole roșie) nu se știe sigur dacă au efecte bune datorită fibrelor sau întregului complex chimic în care stau. Pe scurt: există două feluri de fibre: dietetice (sper că așa se traduce dietary) și funcționale. Primele sunt cele naturale, despre care știm totuși că îmbunătățesc digestia, chiar dacă nu știm de ce. A doua categorie sunt cele sintetice, care nu știm să aibă vreun efect în afară de gust mai bun. Dar producătorii de junk se laudă pe ambalaje că au pus fibre în iaurt (!!) sau în cerealele cu ciocolată.

Apocaliptice

Se pare că apele tot mai acide ale oceanului planetar fac să se subțieze cochiliile scoicilor pe care ne place să le mâncăm și asta ar putea duce la dispariția lor.

Deși site-urile și emisiunile culinare sunt tot mai populare, americanii, pentru prima dată în istorie, au cheltuit mai mult din bugetul personal pe mâncatul în oraș decât pe cumpărături. Cu alte cuvinte, le place să se uite la mâncare, dar mai ales să o facă alții.

Idei bune

Un filmuleț de 6 minute de la SortedFood cu tips de la un bucătar simpatic: de la să nu pui ulei în apa în care fierbi pastele la să pui unt rece la finalul unui sos ca să-l faci catifelat. Sigur, nimic mindblowing, dar merită să ți le amintești.

Drojdia inactivă este noul ingredient-minune de care se miră toată lumea, deși toți veganii îl foloseau de nuștiucând.

Bine de știut

Ce și cât mănâncă un alpinist pe Everest? Soylent și tot felul de chestii instant, peste care adaugă apă făcută din gheață topită (nu cea mai grozavă la gust). Și ciocolată neagră. Și beau multă cafea. Efortul de a urca consumă 10.000 de calorii pe zi.

Green Report a făcut o serie de articole dedicate combaterii risipei alimentare. Găsiți informații despre inițiative care reciclează mâncarea, apps care ajută să nu risipești, modele europene, efectul asupra mediului și opinii ale unor experți.

Frumos de știut

Cum se păstrează autenticitatea unei bucătării etnice când oamenii se refugiază în altă țară? Wendy Steavenson (care a fost guest speaker la The Power of Storytelling) scrie în Prospect Magazine despre bucătăria armenească din Beirut. Armenii s-au refugiat în Liban în 1915, fugind din calea genocidului otoman. Dar au încercat să nu-și uite identitatea și rădăcinile și mâncarea a fost unul din modurile în care au putut să facă asta.

Cum este berea lui Ion Iliescu?

Ciocolată

Niște oameni de știință spun că au reușit să facă ciocolată cu un conținut mai scăzut de grăsime care are aproape același gust. Problema, zice Gizmodo, este cuvântul „aproape”.

Și în încheiere:

Linkurile merg mai întâi la abonații la newsletter, direct în inbox. Uneori avem și concursuri, așa că dacă vreți cărți deștepte, abonați-vă.:)

Linkurile de luni – 21 iunie

Linkurile merg mai întâi la abonații la newsletter, direct în inbox. Uneori avem și concursuri, așa că dacă vreți cărți deștepte, abonați-vă. 🙂

Disruptori

Un startup care vrea să revoluționeze gătitul – așa cum Airbnb a schimbat piața cazărilor și Uber pe cea a transportului – tocmai a primit finanțare de 2 milioane de dolari. Ce vrea să facă startupul? Să transforme orice om cu talent în bucătărie într-un mic chef care poate vinde la el acasă  mâncare. Serviciul e momentan disponibil în Bruxelles și în Paris și se extinde la Londra. Tot ce trebuie să faci e să intri în app și să alegi din meniurile propuse de vecini, să comanzi și apoi să mergi să-ți ridici pachetul. Sigur, trebuie să comanzi cu o zi-două înainte. App-ul nu cere niciun comision și spune că un bucătar poate câștiga și 350Euro pe seară. Deocamdată au 11.000 de utilizatori, deci teoretic ar putea merge. Sigur, la fel ca Airbnb și Uber, ignoră complet regulile minime de siguranță pentru clienți (și pentru furnizorii de servicii) și nici nu pare că plătește taxe.

Și în continuarea ideii: o jurnalistă de la The Verge a testat toate serviciile care îți aduc ingrediente pentru pentru a găti acasă. Timp de 6 săptămâni, a mâncat doar ce i-au dat companiile. Rezultatul e amuzant.

Sărăcie și mâncare

Băncile de alimente din SUA au început să le dea oamenilor nu doar produse neperisabile, ci și fructe și legume proaspete pentru că și-ai dat seama că cei cu boli metabolice (diabet) sau coronariene ajungeau în situația în care aveau de ales între a muri de foame și a muri de boala care ar fi putut fi dusă bine cu o dietă echilibrată.

Myth-busting

Încă o balivernă pe care am crezut-o: sucul de merișoare nu ameliorează simptomele infecțiilor de tract urinar. În ciuda nenumăratelor studii plătite de producătorii de sucuri de merișoare. Articolul merge de la studiul acesta al Ocean Spray la ideea generală a studiilor finanțate de industria alimentară și arată clar de ce nu ar trebui să le credem. Sigur, e puțin la mintea cocoșului de ce nu, dar problema e că informațiile ajung la noi via media, care deseori nu dă sursa studiilor, doar ne prezintă informațiile ca fapte.

O poveste similară la Associated Press, despre producătorii de dulciuri care au finanțat un studiu care spune că, dacă le dai copiilor dulciuri, vor fi mai slabi decât cei care nu primesc.

Radu Ghelmez face o analiză foarte pertinentă a legii cu 50% alimente românești în supermarket și îi dă pe minus. Pe scurt, câtă vreme fermierii români nu vor primi subvenții de la stat care să le permită să intre în competiție cu cei europeni (dă exemplul Franței), nu prea câștigă nimeni din legea asta. În afară de Big Agro românești. Ce surpriză!

Avem o lege adoptata la presiunea celor catorva mari ferme agricole din Romania de niste parlamentari in care avem zero incredere si care obliga romanii sa cumpere mai scump produse alimentare de la aceleasi mari ferme agricole, nu garanteaza in absolut nici un fel ca veniturile suplimentare generate pentru aceste mari ferme se vor intoarce in economie si loveste disproportionat in cei mai saraci dintre noi, saracindu-i si mai mult.

L-am văzut pe Florin Dumitrescu vorbind la Think Food despre cum au inventat brandul Untdelemn de la Bunica (care e o aberație nu numai pentru că nu-l face vreo bunică, dar mai ales pentru că untdelemn înseamnă exclusiv ulei de măsline, nu zeama chioară de floarea soarelui ultrarafinată care e în sticlă) și acum văd că analizează mai antropologic cum s-au întâlnit nevoia românilor de tradiții cu cinismul supermarketurilor.

Și încă o analiză despre food marketing și cum ne păcălește că mâncarea e soluția la problemele noastre de sănătate. Pe scurt: spanacul nu îți dă fier, micul-dejun pe bază de cereale nu îți scade IMC, cafeaua nu împiedică dezvoltarea copiilor, sucul de portocale nu e panaceu universal, nu ai nevoie de 8 pahare de apă pe zi, morcovii nu îți îmbunătățesc vederea. Toate astea sunt mituri scornite de marketing.

Știință și tehnică

Marea Britanie are de acum în supermarketuri primul pui îmbunătățit cu Omega-3. Puii în cauză sunt hrăniți cu o algă. E tot un fel de OMG, dar pe cale alimentară. De ce e important? Până acum, doar peștele avea suficient Omega-3 (un nutrient esențial care protejează de boli de inimă și, se pare, de demență) și copiii nu prea se omoară după el. Așa că e de acum disponibil și în pui.

Vremea extremă (secetă urmată de ploi mari, de exemplu) crește nivelul de aflatoxine din alimente, avertizează ONU. Soluția nu e să ne detoxifiem! Ci, ca să vezi, să creăm plante care se adaptează mai ușor la diferențele severe de temperatură. Prin cale de modificare genetică, adică.

Practice

Bon Appetit spune să coacem crustele de plăcintă cu bile de metal în loc de bile de marmură (care sunt foarte scumpe). Eu le coc de 10 ani cu aceleași bile de fasole (adică boabe) și n-am nicio treabă.

Cum să ții untul la temperatura camerei? Să-i ascultăm pe francezi.

Care sunt cei mai buni covrigei de pe piață? Vă zice Șugăraș.

BBC a făcut o secțiunea întreagă dedicată lintei. Tot ce pot spune e că sunt de acord cu tot ce zic acolo.

Antropo

De ce iubesc britanicii atât de mult ceaiul? Beau 60 de miliarde de cești pe an, deci ceva trebuie să fie acolo.

WTF

E penurie de avocado în Noua Zeelandă, ceea ce a determinat un val de infracțiuni constând în jafuri de ferme de avocado. Să vezi când o fi penurie de mici la noi!

În Tbilisi, o cafenea vegană a fost atacată cu hălci de carne de un grup de extremiști. Ar fi funny dacă ar fi extremiști ai cărnii, dar sunt din aceia old-school, ziși și naziști. Probabil își simt ființa națională atacată de opțiunile de viață ale altora. Mâine-poimâine se mută Liana Stanciu acolo și strânge 3 milioane de semnături împotriva uniunii dintre om și salată.

S-a calculat că un adult poate supraviețui 55 de ani cu mâncarea disponibilă într-un supermarket obișnuit (adică nu hypermarket, dar nici Shop & Go). Sfatul meu e ca, atunci când vedeți primele semne de apocalipsă, să mergeți repede la primul Mega și să vă baricadați înăuntru. Și să aveți și un desfăcător de conserve la voi! (mă rog, cei care nu știți să desfaceți conserva cu dinții)

Food Porn

Osteria Francescana a fost ales cel mai bun restaurant din lume.

Acadele sub formă de planete. Yay! Vă servesc un Marte sau un Jupiter?

Time a lansat un site dedicat exclusiv micului-dejun, numit Extra Crispy. Este un trend la marile companii media:

And it’s been cool to watch not only our favorite places to eat, but also colleagues at other publications get as hyped about this meal as we’ve been. While our team has been incubating Extra Crispy for more than a year, we’ve seen Lucky Peach release their Breakfast IssueEater launch a Breakfast Week, and The New York Times make the case for breakfast, among others. Imagine our faces as we watched the world lose their collective minds about both a golden donut and a rainbow bagel in the span of a few weeks. 

Un designer s-a apucat de făcut biscuiți decorați.MTM4NTQxNTQ0MDU0NDY1OTU4

Linkurile de luni – 30 mai

Linkurile merg mai întâi la abonații la newsletter, direct în inbox.  Săptămâna aceasta, am avut și un concurs rapid cu o carte frumoasă, așa că dacă vreți extra-conținut și surprize drăguțe, abonați-vă. 🙂

Să purcedem:

Strawberries2_web_1024

Sciencey

Niște cercetători au descoperit un ambalaj mai bun decât folia alimentară pentru a păstra fructele și legumele proaspete. Nu are nume încă, dar substanța miraculoasă care face căpșunile și bananele să țină săptămâni întregi la temperatura camerei este extrasă din mătase și se numește fibroină. Nu se știe dacă afectează gustul și mirosul, deocamdată au testat doar dacă țin fructele. Și se aplică, la fel de miraculos, cu un spray.

Încă unul din seria cu OMG: oamenii de știință au reușit să anihileze „frânele” care împiedicau porumbul să crească enorm. Așa zic ei. Și că asta ar ajuta la combaterea foamei globale. Vom vedea.

Din acest ciot de articol de la The Times am aflat căzahărul strică tenul. Dacă mai aveam nevoie de încă un argument…

And if you don’t know, now you know
Ce înseamnă diferite litere singuratice de pe ambalajele alimentelor? Cele mai multe se referă la faptul că alimentul este certificat cușer, adică poate fi consumat de credincioșii de rit mozaic.

De ce miroase urina altfel după ce mâncăm sparanghel? Ceva foarte foarte complicat. Bine că nu mai dormim cu oala de noapte în cameră, precum Proust.

why-asparagus-makes-your-urine-smell-53293543.jpg__800x600_q85_crop

Cea mai mare minciună care s-a spus vreodată despre sare? Nu, nu e cea că există sare cu 33% mai puțin sodiu, pentru hipertensivi. Evidentă că nu există așa ceva, dacă o substanță ar avea cu 33% mai puțin sodiu, nu ar mai fi sare. E ca și cum ai pretinde că scoți un atom de hidrogen din apă ca să fie mai bogată în oxigen. Nu, articolul este despre mitul că, în antichitate și în evul mediu, o tonă de sare valora o tonă de aur. Fals. Comerțul cu sare era mai profitabil decât cel cu aur. Și asta e cu totul și cu totul altă treabă. Bonus: cuvântul salariu vine de la salarium, termenul folosit pentru rația de sare pe care o primea un soldat roman.

Tendința
Tot mai mulți adolescenți britanici sunt vegani și se pare că inspirația lor e pe Instagram. Sunt interesante motivele lor, de la cele etice la adulația pentru vedete.

WTF
O pizzerie din New York vinde pizza în cutii făcute din aluat de pizza. Nu știm dacă și delivery-boy e făcut tot din aluat de pizza.

chkjyckw0aagerk

Myth-busting
10 prostii pe care le cred oamenii despre gătitul la grătar: de la faptul că poți testa temperatura grătarului cu mâna la acela că fumul e un indicator al gustului.

Altele
Dacă aveți aparat de vafe, puneți foitaj în el. 🙂
Mâncare inspirată din cărți: sandvișurile cu roșii din Harriet the Spy.

1744

Linkurile de luni – 23 mai

Înainte de orice: de săptămâna aceasta, linkurile merg și sub formă de newsletter la oamenii care s-au abonat. Dacă vreți linkurile în inbox, abonez-vous.

În lume

Venezuela, țara sud-americană care trece printr-o criză economică severă (au curent doar două zile pe săptămână, printre altele), este lovită și de o penurie de mâncare. The Guardian scrie despre implicațiile foametei și a mâncării lipsite de nutrienți asupra sănătății, dar, cumva, tocmai tonul ăsta detașat al articolului m-a deprimat și mai tare. Nu știu cum a ajuns Venezuela aici (știu în mare: guvern naționalist, naționalizări, excluderea investitorilor străini, datorie externă mare, dar nu știu cum a putut să degenereze atât de repede și atât de dramatic) și de asta mă tot gândesc cum poți, ca popor, să te aperi de asemenea lideri. Și cum poți, ca persoană, să te pregătești ca să supraviețuiești. Mă scuzați, eu sunt mai cu apocalipsa în gând.

Sciency

Un studiu realizat de trei academii americane de științe spune că organismele modificate genetic „sunt probabil sigure pentru consum” și că nu au productivitate mai bună decât cele nemodificate. Un fel de 0-0. Dezbaterea continuă.

Cum ține un psiholog dietă? Uitându-se la cauzele psihologice ale foamei, nu la cele fiziologice. Și a slăbit 25 de kg în 8 luni. Articolul e mult mai complex de atât și explică cum funcționează voința, sistemul de recompensare șo percepția greșită a corpului (nu doar a formei lui, ci și a nevoilor lui). Și e despre modul pervers în care funcționează mintea umană: if I try to eat less, I’ll end up eating more. Într-un final, a slăbit cu o dietă echilibrată (și cu grăsimi, și cu carbohidrați) pentru că, zice el, a reușit să-și păcălească hipotalamusul. Citiți.

Din seria „nu există detox”, azi episodul „nu există schimbarea metabolismului”.Metabolismul încetinește după 18 ani și nicio dietă și niciun supliment alimentar nu îl mai pune în viteza a treia. Nu mai dați banii pe juicere.

Au murit neandertalienii din cauza dietei Paleo – adică pentru că mâncau prea multă carne? Cică da. Haideți că e amuzant, după atâția ani de Atkins, Dukan și Paleo vândute ca secretul longevității.

Și dacă mănânci cartofi de mai mult de patru ori pe săptămână ai risca să ai probleme cu hipertensiunea arterială. Nu știu cum au stabilit ei cifra asta.

Și încă un studiu care spune că dacă mănânci fără gluten când nu ai boala celiacă poți să îți creezi probleme de sănătate. Și încă un articol pe tema asta aici.

Utile

10 aplicații pe care orice foodie ar trebui să le aibă în telefon, de la una care identifică aditivii alimentari la alta care îți spune cum să potrivești vinul cu brânza.

Cinci sosuri pe care trebuie să știi să le faci: BéchamelVeloutéEspagnole,Tomato (adică de roșii), Hollandaise.

Chefi

Michael Voltaggio, câștigător Top Chef (în SUA), are un reality show numit Breaking Borders în care gătește în zone de conflict. Nu știu ce să zic, mi se pare cam exploatator. Mor oameni în jur și tu vrei să afli rețeta de humus a bunicului fixerului.

Cele mai cool 19 joburi din industria culinară mondială. De la tester de mezeluri de lux la tester de gadgeturi de bucătărie la jurat de concursuri culinare. One can only dream.

Niște chefi dau de pământ cu trendurile care li se par absurde: de la ulei de trufe la trufe, de la microgreens la foie gras. Și burgerii de 1000 de dolari.

Food Porn

Nigella Lawson l-a avut invitat la cină pe Yotam Ottolenghi. Și asta i-a gătit:

 “I made roast cauliflower with chickpeas and harissa, roast pumpkin with green tahini and zatar, some lamb ribs and served it all with flat breads. Oh, and a feta, avocado and pickled red onion salad.”

And for dessert? An apricot and almond cake, with cardamom and rosewater, topped with pistachios.

Mie îmi sună a mâncare din cărțile lui Ottolenghi, deci a fost un fel de omagiu. 🙂 Trebuie să fi fost frumos.

Cum se fac dropsurile? Așa:

Și o rusoaică face niște torturi așa de frumoase că îți răsucești mustața în ele. Literal. Sunt practic niște oglinzi. (Nu e mare filosofie, pune gelatină în ganache, deci nu sunt pentru vegetarieni.)

enhanced-18398-1462914743-1

WTF

A fost făcută cea mai mare pizza din lume. De ce?

3072

Ce se întâmplă când lași artiștii să te hrănească? Folosesc biologie sintetică pentru a face mâncare care se mișcă, respiră și pulsează. Întrebarea mea e dacă fac așa și când ajung în gură.

Linkurile de luni – 9 mai

Ori tema asta cu mâncarea e importantă și scrie toată lumea despre ea, ori și-a dat seama Facebook ce mă interesează și îmi arată în newsfeed tot ce are legătură cu mâncarea. Probabil amândouă. Așa că azi am peste 20 de linkuri (după o primă selecție). Și s-a întors categoria WTF!

Aș vrea să fac din rubrica aceasta un newsletter săptămânal. Aș pune-o în continuare și aici, dar aș vrea să fie ca o publicație pe care o primiți în inbox – pe mine mă ajută, de exemplu, că primesc în mail Monday Memo, un newsletter despre antreprenoriat și nu numai de la Andreea Roșca și Mona Dîrțu. Așa că vă puteți înscrie la newsletter cu acest formular, dacă vreți. Nu vă trimit nimic altceva.

Lumea de azi

Restaurantele din Paris și Bruxelles au fost lovite de atentatele din ultimele luni  în alt fel decât cu bombe: orașele au mai puțini turiști, localurile au mai puțini clienți. NYT a vorbit cu patronii și chefii despre cum își revin.

Uneori, îți zici că e bine când regulile de urbanism se aplică: orașele sunt frumoase, au stil, nu poate să vină cineva să planteze o casă de faianță între altele de paiantă sau să își izoleze apartamentul doar vecinul de la 3 (și să vopsească izolația mov). Alteori, te uiți la povestea asta, despre o familie căreia primăria voia să-i distrugă grădina de legume pentru că restul vecinilor aveau în fața casei gazon, și îți zici că e mai bine că existe și excepții de la norme. Sau să se schimbe normele.

Instanța supremă din Italia a decis că dacă furi de foame, nu este infracțiune. Câtă vreme e mâncare și valoarea e sub 5 Euro. Decizia a fost dată pornind de la cazul unui bărbat fără adăpost  care a furat, de foame, brânză și cârnați în valoare de 4 euro și a stat 11 luni în închisoare pentru asta. În motivația Curții Supreme scrie că „dreptul la supraviețuire prevalează asupra dreptului de proprietate”. O decizie care va face multe valuri, cu siguranță.

Există un război al humusului, dar există și unul al falafelului. Cine face falafel mai bun? La un festival din Londra, au câștigat egiptenii.

O activistă japoneză care ajută refugiații sirieni a găsit un mod tare emoționant de a le arăta poveștile: prin fotografii ale meselor acestora.

n-refugees-a-20160503-870x653

Iar textul acesta, despre ce înseamnă mâncarea pentru imigranți, este incredibil.

Tendințe

Mișcarea supei de oase pare să se mai domolească. Știi asta când vezi că a început backlash-ul, cum este acest articol care ne oferă trei supe mai bune decât orice supă de oase. De ce o fi supa de oase un trend nu îmi pot da seama. E supă de oase. O faci iarna. Nu e un trend. E o supă.

Google spune că aceste cinci tendințe domină America în acest moment: pho, spată de porc, mug cake, turmeric și paste.

Iar Slate, făcând o analiză a  Allrecipes.com, cel mai popular site de rețete american, ne spune altceva: că în timp ce revistele, blogurile și site-urile foodie ne vorbesc despre quinoa, kale, rainbow bagels și raindrop cakes, utilizatorii allrecipes (50 de milioane de vizite numai în decembrie anul trecut) continuă să mănânce ce vor ei:

What’s remarkable isn’t so much Allrecipes’ dominance but how distant the site feels from the food conversation in the media. To be alive in 2016 is to be assailed by food trends (goodbye, bone broth; hello, Hawaiian poke!). It means reading a Bon Appétit article that admonishes you to “stop roasting your veg in a screaming-hot oven” less than a month after reading a Bon Appétit article that told you to do exactly that. It means being bombarded with demands that you put aside last year’s kale and try cauliflower, the new “veg-lebrity” that is “taking over your Instagram feed” because—according to a writer with more than a little chutzpah—it can “taste better than steak.”

Cam așa e și cu blogurile românești fancy (inclusiv acesta) și ce mănâncă de fapt românii.

Sănătate/diete/controverse

NYT a scris un articol despre participanții la concursul de slăbit The Biggest Loser, ediția din 2009, din care aflăm că aproape toți, după ce au slăbit enorm în 30 de săptămâni (în medie, 50kg de participant), au pus la loc totul. Iar unii și mai mult. Motivul, spune NYT, este că la finalul celor 30 de săptămâni metabolismul lor era mult încetinit. Aproape toți au și azi un metabolism care consumă între 200 și 800 de calorii mai puțin decât înainte de concurs. Și asta, spune articolul, a fost imposibil de susținut fără un regim sportiv la fel de intens ca în concurs. Cu alte cuvinte, orice efort de slăbire e cumva în van. Washington Post spune însă că studiul e greșit și că oamenii care slăbesc încet, cu măsuri moderate, nu suferă de astfel de „pedepse” metabolice – și susține asta cu studii făcute populații diferite. Chiar și la cei la care apar, sunt în zona de 50-100 de calorii pe zi și se reglează după un an. Deci să privim mai moderat și noi toate știrile de genul ăsta.

S-au ridicat toate barierele pentru colesterol. După decenii întregi de cercetări, a acceptat și guvernul american că ouăle nu-ți fac rău și a inclus recomandarea de mânca mai multe ouă în noile norme alimentare ale nației. Colesterolul din alimente reprezintă doar 20% din totalul colesterolului din corpul uman, așa că evitarea lui nu afectează semnificativ nivelul din sânge.

Tuta care le spunea oamenilor că s-a vindecat de cancer cu mâncare și a scris o carte și a făcut un app, The Whole Pantry, despre asta – ale căror profituri mergeau chipurile la asociații pentru cancer – și care a fost demascată anul trecut și că nu a avut cancer, și că nu s-a vindecat de nimic, și că nu a dat niciodată banii mai departe, este pusă sub investigație de agenția pentru protecția consumatorilor din statul ei australian. Mai mult, și editura care i-a publicat minciunile, Penguin, va fi amendată pentru că nu a verificat informațiile. Cred că e un precedent foarte bun și sper să pățească asta toți cei care profită de vulnerabilitatea bolnavilor pentru a le lua banii și dreptul la viață.

 

Instagram

Whole30, o dietă nouă în care scopul ar fi să mănânci cât mai natural și mai sănătos, nu să slăbești, are peste 1.000.000 de posturi pe Instagram. Adevărul e că arată bine mâncarea.

Înțeleg din acest articol că nici nu mai trebuie să te chinuiești cu un blog, design, domeniu, poze, rețete, ca să fii un sellout. Pardon, influencer. E suficient să ai un cont de Instagram pe care pui orice te plătește cineva să pui. Totul e să fie hip și să arate bine.

c5aa4-jl_blog_sellout-01

Iar la capătul opus al curcubeului, un chef ignoră toate regulile și pune pe Instagramul ei toate pozele mișcate și întunecate pe care le face. De preferat celor de mai sus, cu siguranță.

Lucruri bune

Elena Stanciu, o româncă rezidentă în Thailanda, face un ghid foarte mișto al mâncării locale dacă ești străin. Nu știu când ajung eu în Thailanda, dar textul mi-a plăcut foarte mult.

S-a lansat PlatFerma, o hartă a fermelor românești de la care poți comanda direct cam orice crește la o fermă.

WTF

kfc-flavoured-nail-polish

KFC a creat o ojă comestibilă care are gust de pui prăjit. Cu sos de usturoi sau de roșii? e întrebarea mea. Iată și clipul de promovare:

Iar acesta este desertul de la Alinea, restaurantul molecular al lui Grant Aschatz. Achatz, dacă nu știați, este un chef cu o poveste extraordinară: este supraviețuitor al cancerului și nu a oricărui cancer, și a celui de limbă. O puteți citi în acest articol din The New Yorker.

Cică dacă faci rețeta asta, Derby Pie, s-ar putea să fii dat în judecată. Huh?

Invidie/food pornish

Care e unul dintre cele mai cool joburi din lume? Consultant de plăcinte pe Broadway, la un musical bazat pe filmul Waitress, în care personajul principal face multe plăcinte. Multe. Multe.

Cum se face raindrop cake? Așa.

Linkurile de luni – 2 mai

Sper că ați petrecut bine de paști1maivacanțădeprimăvară. Noi am mâncat, am dormit și am citit. Printre altele:

Istorie

Extraordinara poveste a profesorului John Yudkin care, în 1972, a demonstrat lumii întregi că zahărul este cel mai nociv aditiv alimentar și e un pericol pentru sănătate, nu grăsimea, cum spunea restul comunității științifice. Pentru descoperirea lui – care astăzi ni se pare banală datorită lui Robert Lustig sau a lui Jamie Oliver – a fost ridiculizat și exclus din lumea științifică. The Guardian repară nedreptatea cu acest articol.

O teorie nouă despre felul în care au evoluat civilizațiile umane spune că cele care s-au bazat pe cereale au avansat tehnologic mai repede, în vreme ce acelea bazate pe tuberculi (cartofi, cassava) au fost ținute pe loc. Motivul ar fi că recoltele cerealiere erau mai ușor de depozitat, ceea ce le făcea și mai ușor de furat. Această presiune a determinat inventarea unor metode eficiente de apărare, crearea claselor sociale și a ierarhiilor complexe – inclusiv a impozitării. Civilizațiile bazate pe cartofi nu au înfruntat aceleași presiuni pentru că tuberculii, care sunt 80% apă, nu sunt ușor de păstrat – și cam inutil de furat și transportat, pentru că nu rezistă multă vreme. Așadar au determinat culturi locale, mai simple ierarhic.

(categoria accidente dubioase) Boston a fost inundat în 1919 de un val imens de melasă. O companie producătoare de alcool a cumpărat o cantitate enormă de melasă pentru a o fermenta și a o transforma în alcool înainte să intre în vigoare Prohibiția, în 1920, dar tancul a cedat și 8,7 milioane de litri de melasă s-au împrăștiat cu 15m/secundă. Valul a distrus un cartier: a luat clădiri, a rănit 150 de oameni și a omorât 21. A durat săptămâni să curețe melasa și unele lucruri au rămas lipicioase ani la rând după.

În eterna dispută dintre australieni și neo-zeelandezi despre cine a inventat Pavlova (nu, nu se ceartă despre care din ele e țara de baștină a lui Russell Crowe) s-a făcut în sfârșit lumină: Pavlova a fost inventată în Germania și perfecționată în SUA.  Gata, s-a lămurit!

Dacă vă întrebați de ce sunt elvețienii așa de buni la brânză (mă rog, e o chestie de gust dacă e mai bună brânza lor decât cea franțuzească sau cea italienească, dar sunt acolo în top 3), iată că avem un răspuns: pentru că o fac încă din Epoca Fierului.

Parenting în bucătărie

Cică să vă lăsați copiii să se joace cu cuțitele de la vârste foarte mici.  Eu nu am copii, deci nici opinii pe tema asta.

Food porn

O colecție de mic-dejunuri din întreaga lume: de la pho ga la bagels la changua la full Irish fry-up.

Au fost aleși câștigătorii la best food fotography 2016. Preferatele mele:

_89305459_5a5e1a23-b856-4d52-a89d-995f6b35087b

_89303521_1536a66d-98da-4eb3-954d-e7803e17826b

_89303520_c30f9547-1539-4d3c-9285-c5b36900f4af

_89303519_12102137-fbea-4d5f-9816-27e82f58488e

_89303515_6b848a4b-c5a7-402d-94b8-fd95b37a1287

_89303514_28c055a1-6bee-47e0-b0b7-4e62092a2de7

Linkurile de luni – 25 aprilie

Myth-busting

Gătitul la microunde distruge nutrienții din alimente? Nu.

Sucul nu te scapă de toxine, acum și de la New York Times. Sunt în continuare șocată de aberațiile pe care le cred oamenii.

Dr. Antoinette Saddler, a gastroenterologist at the George Washington University School of Medicine & Health Sciences, agreed to read through one of many blog posts available online about cleansing. She said she was perplexed from the beginning.

A juice diet rests the stomach, it claimed.

“Why does the stomach need resting?” she asked.

She read further. Juices require less of the stomach’s digestive processing, it said.

“Who said that was beneficial?” she said.

And then she got to the inevitable detox claim: Juicing “allows the body to have more of the resources it needs to support the phases of detoxification, and even to begin to help remove the cumulative toxins stored in the body.”

“What does that even mean?” she said. Exasperated, she stopped reading.

Ceea ce numim dietă Paleo azi nu are nicio legătură cu ce mâncau oamenii în Paleolitic. Bine, nu cred că-ți trebuie o diplomă în istorie ca să știi asta.

“Natural diet” refers to the current vogue for super-healthy eating, in which anything processed is viewed as akin to poison. The theory is that the modern food industry is full of terrible toxins, and has divorced us from the joys of the land (and, worse, made us fat). “Return to the hunter-gatherer style of eating” its supporters urge, with special praise heaped on bone broth, presumably because the emphasis on “bone” makes it sound a bit caveman-y.

But while bones are big in the natural diet, logic is not. After all, the original hunter-gatherers rarely lived beyond 20, and many of the foods eaten on these diets – juiced vegetables, chia seed puddings – are barely recognisable today, let alone to cavemen. My local healthfood store sells a range of overpriced “Paleo foods” – including not raw mastodon meat, but chocolate granola. True, that does sound like something Fred Flintstone might have eaten, but I’m not sure he’s the Paleo icon this movement has in mind.

Controverse

De ce unora nu le place coriandrul? Un articol mai vechi din NY Times explică: genele, printre altele.

Flavor chemists have found that cilantro aroma is created by a half-dozen or so substances, and most of these are modified fragments of fat molecules called aldehydes. The same or similar aldehydes are also found in soaps and lotions and the bug family of insects.

Calvin Trillin, criticul de restaurante al The New Yorker, a scris un poem despre bucătăria chinezească și cum e tot mai diversă. Sună frumos, nu? Doar că a făcut-o ca o satiră în care se miră de unde tot apar bucătării regionale noi, când pe vremuri era doar una – Szechuan. Așa că multă lume s-a inflamat că e rasist. Slate face o analiză mai profundă aici, în care zice că Trillin nu e rasist, ci un satirist prost, care nu a putut reflecta în cuvinte toate nuanțele pe care spera să le exprime. Controversa îmi amintește că Stephen Colbert a fost considerat rasist pentru un tweet în care personajul lui din The Colbert Report spune ceva rasist, text care fusese oricum scos din context. Așa că Slate pune aceste întrebări deștepte:

What is the value of art that reproduces bigotry and sows hurt, even if its intentions are not malicious? Is it too naïve to assume that all readers will immediately recognize the ideas being presented for mockery as self-evidently bad? It is too insular to presume a consensus? What if the reader has no confidence in, or pre-knowledge of, the attitudes of the writer? How can the writer signal his disdain for the voice he is channeling?

Altă controversă, de data aceasta europeană, s-a iscat când Barilla (știți, băieții homofobi care nu vor ca persoanele LGBTQ să le mănânce pastele) a plătit un site franțuzesc să facă rețete cu pastele lor și, printre altele, francezii au comis lezmajestatea absolută: au schimbat rețeta de carbonara.  Carbonara, dacă nu știați, este un fel de mămăligă, sarma sau salată de vinete a italienilor. Nu se poate face decât într-un fel – cu gușă de porc, fără smântână – sau nu e carbonara. Ce au făcut francezii? Au pus creme fraîche. Și bacon. Și au făcut totul într-o oală. Mon Dieu! (Aici o rețetă corectă.) A ieșit un scandal numit, cum altfel?, Carbonaragate. La Repubblica a pus subiectul pe prima pagină! Barilla, într-o lovitură de geniu consecventă cu ultimele lor acțiuni publice, a cerut site-ului să șteargă rețeta. Totul e consemnat aici. Într-un final, Adam Gopnik de la New Yorker a adus o perspectivă mai inclusivă: puriștii nu pot opri revoluția carbonarei, care se schimbă cu locul în care e făcută. Parcă ar fi mâncat în România, unde, în 99 de cazuri din 100, e făcută cu acea chestie dezgustătoare numită kaizer. Și smântână vegetală. Barf.

Și acum una românească: Parlamentul vrea să facă supermarketurile să doneze mâncarea aproape expirată. Problema, spune TOTB, este că, în forma sa actuală, legea mai mult ar împiedica oamenii care au nevoie de mâncare să ajungă la ea. Mai exact (și fac un rezumat pentru că e greu să ajungi la informația esențială în atâta oengeză și activeză), câtă vreme e mai ieftin să distrugi mâncarea și nu ai niciun beneficiu fiscal să o donezi, nimeni nu va dona. Există și o petiție pentru o lege mai bună, care pare să aibă sens.

Antropologie (mă rog, pe acolo)

Viasat History dă din când în când un docu-reality fascinant, numit, în funcție de serie,The Supersizers Eat… sau Go…, în care un critic de restaurante și o actriță de comedie (Sue Perkins, care prezintă Bake Off) trăiesc și mănâncă o săptămână după regulile unei epoci istorice. Nu e doar despre mâncare, ci și despre politică, condiții de trai, reguli sociale. Înveți o mulțime de chestii despre moravurile vremurilor – și e și foarte amuzant. Episoadele mele preferate sunt cele despre epoca elisabetană (a doua jumătate a secolului XVI) și despre Regency (epoca din cărțile lui Jane Austen). Iată-l pe cel elisabetan:

Mi-am amintit de ei pentru că, fiind comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Shakespeare, BBC a făcut un studiu destul de amănunțit despre mâncarea din piesele lui și, ce să vezi, oamenii erau la fel de obsedați de mâncare precum în zilele noastre.

It was generally believed that eating meat was divinely ordained and the dietary authors promoted meat as more healthy than a vegetarian diet, although it had to be considered whether or not a specific meat was suited to one’s „humour”, occupation, and even nationality.

For example, bacon was thought fitting only for labourers or those involved in physical activity because it was difficult to digest and vigorous work would help this process.

Chicken was regarded more favourably and was specifically recommended by some as a food for the sick, but it was expensive in Shakespeare’s time so only the wealthy would eat the bird’s flesh.

In Shakespeare, capons are an indulgence – they are a favourite of Sir John Falstaff , and in The Two Gentlemen of Verona Launce’s dog Crab steals a capon-leg from Sylvia’s table.

De asemenea, este o ocazie bună să punem aici o poză cu Prince Hal…. Falstafff, am vrut să zic Falstaff!

_89294524_beale

(Vedeți The Hollow Crown dacă puteți.)

Ok, hai și un gif cu Prince Hal:

tumblr_o4nlr0Bj871t3t6j9o3_250

Noutăți locale

Andreea Crăciun și Cătălina Zaharescu Tiensuu, două bloggerițe deștepte, fără fițe și cu mult talent (la scris, la fotografiat și la inspirat oameni), își fac studioul lor de gătit, predat, fotografiat, VEG Studio. Abia aștept să fie gata.

Apocaliptice

După ce că ne paște o criză a boabelor de cacao (deci și a ciocolatei), se anunță și una a păstăilor de vanilie, care va face să crească prețul înghețatei. A celei făcute cu vanilie, desigur, că vanilina nu cred că dispară vreodată de pe piață.

Food porn

O vizită într-o bucătărie superbă, care mai e și în Chattanooga, unul dintre orașele mele preferate.

local-milk-beth-kirby-kitchen-1-738x1024

Linkurile de luni – 11 aprilie

Risipa alimentară pare să fie o preocupare tot mai generală. De la supermaketurile franțuzești (și în curând, ar fi posibil, și cele românești) care trebuie să doneze mâncarea aproape de expirare la un număr întreg National Geographic dedicat problemei, oamenii (omenirea?) realizează în sfârșit că risipa alimentară este una dintre cele mai iresponsabile și dăunătoare practici. Epicurious se uită în acest articol la una dintre cele mai evidente cauze ale risipei: stabilirea arbitrară a termenelor de expirare a produselor. Realitatea e că unele produse nu expiră niciodată (oțet, miere) și totuși legea îi obligă pe producători să pună o dată de expirare pe ele. Altă realitate, și la americani, și la europeni, e că modul de marcare al expirării nu e standardizat deloc. Pe unele scrie „a se consuma înainte de”, pe altele scrie „expiră la”, pe altele „termen de garanție: 5 zile” și separat data producției. Plus:

(…) keep in mind that a lot of foods are safe to eat well past whatever date is on the label. That goes for pasteurized dairy products such as milk, yogurt, and eggs, which can last three to five weeks after what is usually listed as the sell-by date.

Foaia de dafin, singurul condiment al bunicii mele în afară de piper, pare să aibă mare succes din nou. După textul de săptămânile trecute din care reieșea că există o conspirație mondială care să ne convingă că foaia de dafin are gust, Serious Eats face o analiză serioasă a gustului complex al frunzei. De aici am mai aflat și că:

Many herbs are close to useless in their dried state. Those little jars of parsley, basil, or cilantro? Leave them on the shelf. Tender, leafy herbs have highly volatile flavor compounds that dissipate rapidly. All you gain by using them in their dried form is a dusty texture.

But other herbs seem to do just fine when dried. Oregano, rosemary, marjoram, and, yes, bay leaves. It has to do with their growing climate. Hot weather herbs that grow in arid climates tend to have aromatic compounds that are far less volatile (it makes sense, as these are leaves designed to try and retain as much moisture as possible), which means that even after drying, they retain a decent amount of flavor. Freshly dried herbs will remain flavorful for up to a couple of months if they’re stored in a cool, dry place.

Want to keep your bay leaves flavorful even longer? Store them in the freezer and they’ll last for years.

Din vara asta, oricine poate închiria casa din Provența a Juliei Child. Închirierea se face prin Airbnb și costă 2.500 de lei pe noapte (pot sta 6 oameni).

julia-child-kitchen-cr-sothebys

Cum e să fii degustător de ciocolată? La cât îmi plac mie dulciurile și tot mi se pare groaznic de greu.

Bill Nye, unul dintre cei mai populari oameni de știință americani, despre o abordare științifică a mâncării modificate genetic. Indiferent dacă ești de acord cu el sau nu, cred că lecția e că trebuie să ne bazăm opiniile pe realitate, nu pe prejudecăți. Problemele mele cu OMG sunt mai degrabă de etică – faptul că cei care produc semințe OMG (care nu fac semințe fertile) folosesc știința pentru a face fermierii dependenți de semințele lor în loc să ajute la combaterea foamei în lume – decât de calitate a produselor modificate.

Categoria WTF

Ultimul trend culinar în Japonia este cel al torturilor din salată. I’m not sold.

salad_cake_image_1-large_trans++-wioWl5aH7fAEJ8IWJw2Y0Rf_Wk3V23H2268P_XkPxc

Cel mai interesant desert nou este această prăjitură numită raindrop cake. Se bazează tot pe un desert japonez, desigur. Este o bilă din gelatină din apă minerală, servită cu făină de soia prăjită și sirop de trestie de zahăr.  Huh?

raindrop_tim_Ireland_2016_4

 

Linkurile de luni – 4 aprilie

Încep cu realizarea mea de săptămâna trecută: un myhtbusting despre micul dejun, pe site-ul DoR, decorat cu fotografii care-ți lasă gura apă de la cititori. Mulțumesc încă o dată tuturor.

A doua chestie importantă de săptămâna asta a fost că le-am distrus câtorva oameni prejudecata că papilele gustative sunt specializate pentru un gust sau altul și sunt și grupate frumos pe diferite părți ale limbii. Totul a pornit de la petrecerea HBO 2 și 3, care a fost joi, și unde ne-am distrat cu niște pastile mBerry, făcute din nuștiuce dudă miraculoasă care face totul să aibă gust dulce. (Sunt legale, no worries, nu o luăm pe urmele lui Cheloo.) Pe hârtia pe care scria ce e cu ea, specifica: miracle berry amorțește unele papile gustative și așa nu mai simți celelalte gusturi. Pe site-ul producătorilor scrie însă că inhibă receptorii pentru sărat, acru și amar, care e de fapt explicația științifică reală. Nu există papile gustative specializate în anumite gusturi, în ciuda a ceea ce spun oenologii și cărțile de anatomie depășite. În fiecare papilă sunt între 50 și 150 de receptori pentru fiecare gust, inclusiv umami și, asta e nouă, grăsime, care a început să fie considerată de unii drept al șaselea gust. Mai multe detalii găsiți la Live Science.

Cât despre duda-minune: da, totul e super-dulce, am băut un păhărel de zeamă de limetă ca pe apă (acum mi se sterpezesc dinții când îmi amintesc). Dar e un dulce de aspartam, de zaharină, deloc satisfăcător.

Tot la categoria mythbusting, încă un articol despre cum se fac fotografiile din reclamele la mâncare: aia nu e înghețată, e untură colorată; aia nu e șampanie, e apă minerală cu sos de soia; aia nu e frișcă, e cremă de ras. Yummy!

Pe de altă parte, Baracca, un restaurant senzațional din Cluj, și-a lansat noul meniu cu poze ca acestea:

12933123_10156691684170431_8485713628029934679_n 12933042_10156691684270431_889185442652081930_n

Vi le arăt pentru că mi se par în cu totul altă ligă decât orice am văzut la noi în fotografie de mâncare făcută pentru restaurante.

Chestii deștepte

Jason Wilson povestește în The New Yorker cum l-a scos din minți idealizarea Toscanei din cauza cărții Sub soarele Toscanei, care a provocat o întreagă isterie culinară și de decorațiuni interioare, dar și cum, după 20 ani, a ajuns să aprecieze puțin cartea și să recunoască motivul pentru care o urâse atâta vreme: pentru că vorbea de o bunăstare materială specifică anilor ’90 care nu se va mai întoarce niciodată.

Sub pretextul recenziei unei cărți despre cum învață oamenii să mănânce, criticul de restaurante Susan Pagani scrie în Los Angeles Times despre propriul său drum de redescoperire a gustului. De la o persoană care nu își refuza nimic și se bucura de tot ce era bun pe meniurile restaurantelor, a trebuit să treacă pe o dietă cu mult mai puține grăsimi, glucide, sare, prăjeli, cafea, alcool… ați înțeles, tot ce e bun în viață, din cauza unor probleme de sănătate. Și a reînvățat practic să mănânce pentru a se putea bucura de gust din nou. Și cartea în sine pare interesantă, mai ales că și podcastul Gastropod a tratat recent aceeași temă a educării gustului.

Nellie Bowles scrie în The Guardian despre nebunia cu startupurile de mâncare și tehnologie, precum Soylent (ăia cu zeama care înlocuiește mâncarea), Juicero, WeFa.st și alții, create de bărbați din Silicon Valley. Ce spune ea, și nu poți să nu-i dai dreptate, e că toate lucrurile astea au fost deja făcute de femei – SlimFast, juicing, diete – dar pentru că niște bărbați au atașat ceva vag tehnologic la idei, sunt brusc niște chestii inovatoare și care merită finanțare. Food for thought.

Am redescoperit un text mi-a plăcut foarte mult când l-am citit prima dată, acum doi ani: Consider the Food Writer de Josh Ozersky (Ozersky a fost editorul fondator al blogului culinar Grub Street al New York Magazine și un food writer extraordinar. A murit, din păcate, anul trecut, la 47 de ani.) În Consider the Food Writer (o referință la Consider the Lobster, un eseu despre homari și omenie al lui David Foster Wallace, care ar trebui să fie lectură de căpătâi pentru oricine crede că mâncarea e importantă), Ozersky critică foarte pertinent criticii și scriitorii culinari americani, care se concentrează numai pe foodies, decadență și elite, în defavoarea masei mari de oameni care nu au o relație așa de specială cu mâncare, dar care merită la fel de mult să fie deserviți de jurnalismul culinar. Consider acest fragment un motto pentru mine:

For example, here are some things you won’t find in contemporary mainstream food writing:

  • compulsive overeating, obesity, diabetes, GI problems outside of designer allergies;
  • Hunger;
  • the interaction of food with alcohol, cocaine, marijuana, amphetamines, hallucinogens, narcotics, or prescription medications;
  • junk food, fast food, fried food, supermarkets, food courts, non-Neapolitan pizza, convenience stores, diners, chain restaurants, boxed food, canned food, frozen food, and cheap Chinese of the non-nostalgic kind;
  • fatness and its consequences, including but not limited to stained clothing, shortness of breath, sexual frustration, meat sweats, gout, bunched and blousy clothes from shitty stores, frequent trips to the bathroom, infrequent trips to the bathroom, and other prosaic, unseemly daily humiliations;
  • Work.

The exclusion of so much of life strikes me as strange, given the assertion by Fisherites, made time and again, that the one thing we all have in common is our need for food, and so on.

Aș adăuga la lista de mai sus și relația dintre mâncare și libertate și vă dau exemplu acest text grozav scris de Mircea Filip Lupu despre banane, comunism și revelația că nu trebuie să luăm accesul la banane de bun – cei care au apucat măcar câțiva ani în comunism vor ști imediat de ce. Restul să citească textul.

Ultimul text e probabil și cel mai greu de povestit din tot ce am citit săptămâna asta: Toward a Theory of Normcore Food vrea să ne explice ce se întâmplă cu backlashul la mâncarea hipsterească (cea de pe Pinterest și, probabil, de pe blogul ăsta). Johannah King-Slutzky spune că au apărut două reacții la mâncarea prea locală, prea de sezon, prea „autentică”: snackwave, decadentă și infantilă, și normcore, banală și matură. Mi-a fost greu să înțeleg ce e normcore, dar când am ajuns la acest paragraf despre mâncarea din Seinfeld, am înțeles în sfârșit:

In 1998, Jerry Seinfeld had a comedic bit—the gist of which is “What’s up with supermarkets??”—that exemplifies exactly how Jerry Seinfeld approached food in the nineties. He admits to feeling compelled but befuddled by health consciousness, literally dazed by the organization of aisles and inaccessible exits, and challenged by the folksy received wisdom that has since become de rigueur for foodies. He is particularly baffled by seasonal fruits. In other words, Jerry Seinfeld is inexpert. He is also (unlike practitioners of snackwave) not polemic. He wants to be healthy but is neither forward thinking nor atavistic enough to adopt the ethos of “fat free” or organic. Seinfeld’s food is also multicultural but never authentic: George eats spicy kung pao but reverts to milder stuff after sweating too profusely in the presence of his boss; Jerry and Elaine visit a soup stand for ambiguously ethnic food on the go. The group’s snack food is not indulgently deep fried, like potato chips; they eat pretzels and mints. Jerry and co. are always eating standing up. Even at the diner, they come and go interchangeably. There are no five-seater golden turkey kitschy-nostalgic American meals on Seinfeld.

La noi, cred că normcore ar fi Il Calcio, Danone, Milka, Dorna, etc – mâncare de la branduri care oferă o oarecare calitate și consecvență, dar nu fac mare caz despre originea și autenticitatea ingredientelor lor. Cred că Lidl e tot normcore, dacă stau să mă gândesc.  Dacă aveți completări, sunt curioasă să le aud.