Meal planning, săptămâna 3

Am mâncat aproape tot din ce am gătit săptămâna trecută – de hrișcă m-am săturat însă destul de repede. A mai rămas și supă de roșii, dar acolo nu a fost o problemă pentru că am transformat-o sâmbătă după-amiază – cu puțin chimion, puțin coriandru măcinat și niște paprika afumată – într-un shakshuka.

Iată ce am pregătit pentru săptămâna 3:

Pentru micul dejun: budincă de chia (cu lapte de migdale și lapte de vacă) peste care voi pune kiwi și/sau portocale, precum și fulgi de cocos.

Proteine:

  • un medalion de somon pus 20 de minute la pungă în cuptor cu partea albă de la o legătură de ceapă verde, tăiată rondele, și cu sare, la foc mic. Între timp, am ras vreo 3 cm de ghimbir proaspăt, l-am călit într-o lingură de ulei de măsline și după ce a început să miroasă foarte frumos l-am luat de pe foc și am adăugat o lingură de sos de soia dark, o jumătate de lingură de ulei de susan, două linguri de zeamă de lămâie, linguriță de zahăr și partea verde de la ceapa verde, tăiată tot rondele. Am amestecat bine și am turnat peste pește când l-am scos din cuptor (și din pungă, desigur);
  • două piepturi de pui cu os (nu chiar de curte, dar din acelea ușor gălbui, de la o măcelărie din Obor), tăvălite în condiment cajun și băgate într-o pungă și la cuptor o oră, la foc mic. Când le-am scos, am dezosat imediat puiul și l-am tăiat felii.

Legume și carbohidrați:

  • cartofi cu rozmarin, ulei de măsline și o linguriță de oțet, sare piper; pus totul într-o pungă și dat la cuptor 40 de minute, la foc mic (am băgat inițial peștele și puiul, apoi am scos peștele când i-a venit timpul și am pus cartofii, totul pe aceeași tavă, ta-daaah!). Apoi am scos din pungă și am deșertat într-o tavă unsă cu unt și am mai dat 15 minute la cuptor, foc mare, să se rumenească.
  • salată de sfeclă roșie fiartă, cu telemea veche de oi, nuci coapte și pătrunjel tocat, asezonat cu ulei de măsline, sare și piper.
  • paste cu mazăre, spanac, roșii și smântână la cuptor. Am fiert pastele al dente. Între timp, am călit o ceapă roșie și trei căței de usturoi, toate tăiate mărunt, în puțin ulei. Am adăugat mazărea și spanacul, decongelate, apoi o conservă de roșii și încă o cană cu zeamă de roșii (vezi mai jos) și la final cam 200ml de smântână dulce. Am dat în fiert, am amestecat cu pastele scurge și am dat la cuptor vreo 25 de minute, la foc mic.

Gustare: dip de roșii și bețe de morcovi și țelină apio. Anul trecut am luat multe (6?) kg de roșii de la CAP Gurbănești și pe o parte din ele – Black Cherry și Green Zebra, ambele tip cherry – le-am copt încet cu ulei de măsline, sare și piper (poate am pus și ierburi, dar nu mai știu sigur) și le-am congelat în pachete de câte 400-500 de grame. Le-am folosit la sosuri și la supă de roșii. Acum am dezghețat două, le-am lăsat într-o sită să se scurgă peste noapte și le-am dat prin robot cu patru căței de usturoi, ulei de măsline, oțet, sare, piper, o legătură de pătrunjel cu tot cu codițe și am obținut un dip incredibil de bun (pielița roșiilor nu s-a tocat de tot, dar nu mă deranjează).

Meal planning, săptămâna 2

Am trecut de prima săptămână de meal planning și tocmai am terminat pregătirile pentru a doua. Am fost duminica dimineață la piață, ca adulții, și am cumpărat o grămadă de ingrediente proaspete pe care le-am gătit de nu s-au văzut.

Nu m-aș fi mirat dacă tot ce am gătit weekendul trecut murea încet în frigider în timp ce eu mâncam sandvișuri cu cașcaval, dar n-a fost cazul. Am mâncat la fiecare masă diferite combinații de ingrediente (proteină+salată+garnitură), am mâncat fiecare mic-dejun (muesli sau terci de ovăz cu ouă fierte), am mâncat gustările pregătite. Desigur, am mâncat și ciocolată la muncă, dar sper să îmbunătățesc și acolo situația. Spre sfârșitul săptămânii, când m-am săturat de combinații, am făcut altceva din ingrediente: o pizza cu pui și spanac, un sandviș cu pui și pastă de ardei iute, fried rice cu ce carne mai rămăsese.

Lecții învățate după prima săptămână:

  • nu mănânc atât de multe ouă fierte (am mâncat 4 din 6) => săptămâna asta facem o pauză
  • nu mănânc nici atât de multă carne => am făcut mult mai puțină săptămâna asta
  • nu mănânc atât de multă supă => am făcut mai puțină săptămâna asta
  • dacă am mâncare gătită, nu mănânc pâine aproape deloc
  • doar eu mănânc acasă în timpul săptămânii => am ajustat toate cantitățile

Așa că iată ce am gătit:

  1. Pachete de smoothie pentru congelator:
    – rucola+mere+apio+pătrunjel+lămâie
    – spanac+ghimbir+avocado+castravete+semințe de in sparte
    – ananas+mango+banană
  2. 1 file de ton roșu (250g), împachetat în folie de aluminiu cu ghimbir, ceapă verde și sos de soia și copt 20 de minute la cuptor; apoi făcut bucăți, stropit cu zeama de la jumătate de lime și pus în frigider.
  3. 1kg de pulpă de porc, frecată cu coffee rub, pusă într-o tavă cu vin roșu și dată la cuptor la foc mic două ore (acoperită 1,5 ore, apoi fără). După ce s-a odihnit puțin, am tăiat-o felii subțiri.
  4. Fasole bătută – 2 conserve de fasole, scurse și spălate, puse în robot cu ulei, sare, piper, pudră de usturoi și pudră de ceapă.
  5. Un borcan cu bețe de morcovi și de țelină apio.
  6. Cașă: am fiert 500ml de supă cu 2 căței de usturoi mărunțiți, am adăugat 200g (o cană) de crupe de hrișcă, am dat focul mic, am acoperit, am lăsat să se gătească 20 de minute. Când toată apa a fost absorbită, am oprit focul și am mai lăsat 10 minute să se umfle, apoi am amestecat cu puțin ulei de măsline.
  7. Morcov și păstârnac, tăiați bețe subțiri, unși cu ulei de măsline, dați cu sare, piper și turmeric și stropiți cu zeama de la o portocală, dați la cuptor 40 de minute, foc iute.
  8. Supă de roșii
  9. Lapte de migdale
  10. Mix de legume congelate și tofu, trase la tigaie cu usturoi, sos de soia și ghimbir.
  11. Budincă din făină de quinoa, lapte de cocos și resturile de migdale de la laptele de migdale: 400ml lapte de cocos, cam 100ml lapte de migdale, 1/2 cană făină de quinoa, migdalele, 1 lingură zahăr de cocos, praf de sare; fiert totul până s-a îngroșat, pus în borcane, decorat cu semințe de rodie și chipsuri de cocos.

Am mai găsit-o și pe această tipă cu idei bune:

Despre self-care, capitolul meal planning

Unul dintre lucrurile la care eșuez cel mai des este grija de sine.

În primul rând pentru că mi se pare că sună egocentric. Când mai aud oameni că spun „trebuie să am grijă de mine”, îmi dau ochii peste cap. Pare o scuză pentru a fi nesimțit, pentru a nu te ține de cuvânt, pentru a nu te gândi decât la tine. Oameni care cred că, dacă fac ceva pentru alții, pierd ei ceva. Sau care fac ceva pentru alții doar ca să primească ceva în schimb.

În al doilea rând, pentru că anxietatea mea îmi permite doar un număr limitat de griji pe zi și le ocup cu munca. Îmi fac griji pentru echipă, pentru proiect, pentru ce producem, pentru birocrația care vine cu PFA-ul. Atâtea griji! Nu mai am loc pentru restul: mese echilibrate, sport, sănătate, prieteni. Așa că le fac pe sponci, cât să nu zic că nu le-am făcut. Mănânc prost (sandvișuri triste de la Mega și cartofi prăjiți de la un fast food de lângă birou și prea multă mâncare libaneză) deși știu să gătesc, știu să cumpăr produse bune și ieftine, am tot ce-mi trebuie ca să gătesc bine. Nu mănânc mic-dejunul acasă (îl înlocuiesc cu iaurt cu Bake Rolls la birou) iar seara de cele mai multe ori mănânc sandvișuri cu ce e prin frigider. Deși am dulapul plin de ingrediente bune, de la conserve de roșii la tot felul de grâne cu gluten și fără.  La muncă mănânc foarte multe dulciuri. Deși am o piață la doi pași și chiar știu să fac  o mulțime de snacksuri bune. Deși deși deși.

Am citit zilele acestea un text despre ce înseamnă cu adevărat self-care și cum nu este despre momente de Instagram, cu măști carbonatate și recompense dulci, ci despre a fi cu adevărat adult: să-ți ții un buget (asta fac deja), să te trezești disciplinat, să mănânci sănătos. Toate lucrurile alea care nu sunt de Instagram, dar care într-adevăr îți fac viața mai bună. Ideea principală e că atâta vreme cât nu ai o viață echilibrată și satisfăcătoare (fără mantre despre cum trebuie să faci ce-ți place și nu vei munci o zi în viață; I hate those too), nu vei trata ideea de self-care decât ca pe o permisiune să faci excese. Vei da dintr-o extremă în alta. Or:

True self-care is not salt baths and chocolate cake, it is making the choice to build a life you don’t need to regularly escape from.

Și mi s-a părut că e un sfat de viață de bun-simț. Ce e așa de greu să ai grijă de tine? Să nu te sabotezi singură? Să nu te păcălești? Și, legat specific de mâncare și sport, ce e așa de greu să faci un plan și să te ții de el? Cât îți ia să treci prin dulapuri și prin frigider în weekend și să vezi ce ai putea găti ca să ai toată săptămâna mic-dejun, prânz, cină și gustări? Nu ai idei? E plin netul de ele. Prietena mea Maria mi-a dat acum câteva săptămâni un link la un video în care o tipă povestea cum își face ea meal prep pentru toată săptămâna astfel încât să poată să combine ingrediente cât mai variate și să nu se plictisească. M-am uitat sâmbătă (apoi la încă vreo 10) și am gătit să-mi ajungă cinci zile.

Am luat o mulțime de idei bune de aici. Mai exact, am făcut, pentru două persoane, din care unul nu ia pachet la muncă pentru că primește acolo mâncare gătită:

  • Humus și un borcan cu bețe de morcov și țelină apio – gustare
  • Amestec de orez brun și quinoa, fiert simplu și aromat cu coajă de lămâie (netratată), ulei de măsline extravirgin, sare și piper – garnitură
  • Șase ouă fierte – topping la oatmeal sărat dimineața, cu oțet balsamic, sau ingredient în salată
  • O cutie de muesli:

– pentru micul dejun

  • Un pui în lapte, pe care l-am dezosat complet, să pot lua oricâtă carne vreau.
  • Șase șnițele din pulpe de pui dezosate (pentru că m-am uitat la Ugly Delicious și a fost un episod întreg despre pui prăjit, așa că am un făcut unul Kerala-style, cu ghimbir, usturoi, turmeric, garam masala și dat la final cu ulei de cocos). Am folosit mai mult ulei decât într-un an întreg, dar vestea bună e că pot să-l duc la reciclat la benzinăria Mol de lângă mine.
  • O oală de corn chowder, pentru că e vreme nasoală și ai nevoie de o supă consistentă
  • Pachete de congelator de smoothie cu spanac, banană și ananas – pentru mic-dejun sau gustare
  • Am mai cumpărat spanac tânăr și rucola, pentru salate
  • La fel, am luat edamame (păstăi de soia) congelate, sunt o gustare excelentă cu câțiva fulgi de sare și de chipotle.

De data aceasta nu am făcut legume la cuptor, nici nu am „spiralizat” nimic, dar o voi face săptămâna viitoare.

În afară de carne și de fructe și verdețuri (inclusiv edamame), aveam deja totul în casă: conserve de năut, tahini, chia, porumb congelat, condimentele, orezul, quinoa. Pentru că știu să mă aprovizionez, la partea cu pusul în practică stau mai prost.

N-a fost deloc greu, n-a durat mult – și cum n-o să mai fac pui prăjit 2-3 ani de acum încolo, va dura și mai puțin weekendul viitor – și ce am făcut are suficientă flexibilitate ca să nu mă simt oprimată de propria mea producție. Adică nu-mi place să mănânc aceeași mâncare de prea multe ori, iar acum nu simt că trebuie să fac asta.

Așa că ăsta e pariul de self-care cu mine însămi, că voi face mâncare pe care merit să o mănânc în fiecare zi.

Powered by:

Corn Chowder / Supă dreasă de porumb

Corn Chowder / Supă dreasă de porumb

1 lingură de ulei
1 ceapă, tocată mărunt
2 căței de usturoi, tocați mărunt
6 fire de cimbru proaspăt, doar frunzele
1/4 cup de făină
1,5 l de supă de legume
2 cups de smântână dulce
2 cartofi, cuburi
400g porumb congelat
o mână de pătrunjel tocat
ulei de măsline extravirgin pentru decor

Încinge uleiul într-o oală. Adaugă ceapa, usturoiul și cimbru și gătește până s-au înmuiat. Adaugă făina și amestecă bine, să acopere ceapa și usturoiul. Pune supa (eu o pun fierbinte) și dă în clocot. Pune smântâna și cartofii și fierbe totul vreo 10 minute, până cartoful se sfărâmă. Pune porumbul. Asezonează cu sare și piper după gust și fierbe la foc mic încă 10-12 minute, până porumbul e moale. Ia de pe foc și adaugă pătrunjelul și uleiul de măsline.

Rețeta de aici.

Supă-cremă de broccoli și nucă

Este atât de bună pizza cu broccoli și nucă de la Fabio – iar eu nu mănânc pizza decât dacă nu am încotro – încât m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva ar fi la fel de bună o supă cu ele. Și, bineînțeles, nu am fost prima persoană care s-a gândit la asta: e plin netul de rețete de supă cu broccoli și nucă. Am învățat din ele și mi-a ieșit asta.

FullSizeRender

Supă-cremă de broccoli și nucă

1 lingură de ulei
1 ceapă galbenă, tocată mărunt
700g broccoli (am folosit congelat)
2 cartofi mari, curățați și tăiați cuburi
250ml lapte
o mână de miez de nucă
telemea veche de oi, pentru garnisit
ulei de măsline extravirgin, pentru garnisit

1 Încinge uleiul într-o cratiță încăpătoare și călește ceapa până s-a înmuiat. Adaugă broccoli și cartofii și acoperă cu apă. Fierbe până când ambele sunt pătrunse.
2 Între timp, prăjește uscat nuca.
3 Ia supa de pe foc și paseaz-o. Adaugă laptele și pune-o înapoi pe foc, să dea o dată în clocot. Asezonează cu sare și piper după gust.
4 Servește în boluri cu topping de nucă, telemea veche de oi și ulei de măsline.

Supă de linte verde cu unt de cocos

IMG_8375

Supă de linte verde cu unt de cocos

6 porții

2 linguri unt de cocos
2 căței de usturoi, mărunțiți
1 ceapă roșie, tăiată rondele
1 morcov mare, tăiat rondele
1 lingură de curry
un praf de ardei iute măcinat
1 1/2 cană de linte verde uscată
1 conservă de roșii (400g)
1,2 l supă de legume
200ml lapte de cocos sau smântână pentru gătit
ceapă verde pentru garnisit

1 Încinge untul/uleiul de cocos (e același lucru, își schimbă starea de agregare în funcție de temperatură) într-o cratiță înaltă și călește usturoiul, ceapa și morcovul până s-a înmuiat ceapa (8-10 minute). Pune curry-ul și ardeiul iute, mai călește 1 minut. Pune lintea, mai călește 1-2 minute. Pune conserva de roșii, amestecă și așteaptă să dea în clocot. Pune supa de legume (eu o pun fierbinte, reduce timpul de gătit) și dă focul tare până începe să fiarbă, apoi dă-l mic, acoperă cratița și lasă să fiarbă 20-30 de minute, până s-a gătit lintea. Depinde de linte aici, trebuie să mai testezi la cinci minute. Dacă a scăzut foarte mult, mai adaugă supă sau apă fierbinte – sau nu, dacă vrei o tocană.

2 Când e gata lintea, ia de pe foc și adaugă laptele de cocos sau smântâna. Nu e același lucru, dar ce vreau să știi e că dacă nu ai lapte de cocos și afară e cod portocaliu, e ok să înlocuiești, cum am făcut eu. E doar o supă. Important e să fie bună. Dacă nu ai nici smântână, nu mai pune nimic. Supa e destul de consistentă și fără. Asezonează cu sare și piper după gust. Servește cu ceapă verde deasupra și pâine proaspătă.

Supă de humus cu harissa

Supa de humus nu este un humus peste care pui multă apă, cum au făcut mișto prietenii mei, ci o supă-cremă de năut și lămâie în care pui puțin tahini. Cool, nu? E o versiune a acestei supe cu năut și spanac.

IMG_8301

Supă de humus cu harissa

8 porții

2 linguri de ulei
1 ceapă mare, tocată mărunt
4 morcovi mari, tăiați rondele cât mai subțiri
4 căței de usturoi, tocați mare
2 lămâi, coaja curățată cu peelerul
800g năut fiert
1,2 l supă de legume sau apă
tahini
harissa
ulei de măsline extravirgin
sumac

1 Într-o oală încăpătoare, încinge uleiul și călește ceapa și morcovul până s-au înmuiat. Adaugă usturoiul și mai călește puțin. Pune năutul, supa, coaja de lămâie și dă în clocot. Fierbe la foc mic până morcovul s-a pătruns, 12-15 minute. Ia de pe foc și pasează supa în blender sau cu blenderul de mână. Adaugă zeama de la cele două lămâi și asezonează cu sare și piper, după gust.
2 Ca să servești: pune supa în boluri și garnisește cu tahini, harissa, ulei de măsline și sumac. Merge cu lipie sau goală.

Kisir

Ieri am mâncat creier de porc fiert în supă aromatizată cu usturoi, salvie, cimbru și piper – așa, gol, doar cu niște sare și zeamă de lămâie, nu-mi cer scuze deloc – așa că am zis măcar de azi să revin la gătit de oameni normali. Și ce e mai normal decât să-l trimiți pe frate să caute pătrunjel când sunt -11 grade afară?

Dar a găsit, asta contează. Și așa am încropit ceva ce visam de mult să fac: kisir, un fel turcesc pe care l-a popularizat Yotam Ottolenghi. De la el am și luat rețeta. Kisirul este o rețetă la care se vede cât de bine dotată ți-e cămara. Că dacă te apuci să cumperi melasă de rodie, bulgur/cușcuș, chimion măcinat și conserve de roșii special pentru ea, o să ți se pară că e un fel scump. Dar dacă le ai deja – și ar trebui să le ai dacă îți place mâncarea mediteraneană – e o nimica toată.

IMG_8179

Kisir

4 porții

2 cepe mari, tocate mărunt
2 linguri ulei de măsline, plus extra pentru garnisire
1 conservă de roșii cuburi, decojite
150ml de apă
400g de cușcuș fin/bulgur
1 lingură de melasă de rodie
1 lingură zeamă de lămâie
3 legături de pătrunjel, tocat mare
o mână de chives sau 1 legătură de ceapă verde, tăiată rondele
1 ardei peperoncino, tocat mărunt 
2 căței de usturoi, tocați mărunt
1 linguriță de chimion măcinat
semințele de la o rodie
1 mână de frunze de mentă

1 Într-o tigaie mare, călește ceapa vreo cinci minute în uleiul de măsline până devine translucidă. Adaugă toată conserva de roșii și amestecă. Lasă să fiarbă 2 minute, apoi adaugă apa. Dă în clocot și ia de pe foc. Adaugă cușcușul și amestecă bine.

2 Adaugă melasa, zeama de lămâie, pătrunjelul, chives/ceapa verde, ardeiul iute, usturoiul și chimionul. Asezonează cu sare și piper proaspăt măcinat și amestecă bine. Lasă să ajungă la temperatura camerei.

3 Gustă și mai asezonează, după gust, apoi pune amestecul pe un platou. Imprimă niște șanțuri cu o spatulă sau o furculiță. Pune semințele de rodie și frunzele de mentă și stropește cu uleiul de măsline rămas.

Meniu de Crăciun, 2015

IMG_1746

Aperitiv

Fundițe de phyllo cu brie și gem de merișoare

Salată de sfeclă roșie cu portocale și măsline

Brânză de capră dată prin semințe

Fel principal

Piept de porc umplut cu caise uscate

Tartă cu roșii uscate și anghinare

Cartofi dulci hasselback cu unt și salvie

Morcovi baby cu miere, chimion și portocală

Garlic and herb pull-apart bread

Desert

Pere fierte în vin alb

Lavender Lemon Bundt Cake

Sorbetto de lămâie

Tartă cu somon și pancetta

„Singura chestie cu porc e tarta cu somon”, am zis în timp ce făceam un inventar al meniului. Găteam în bucătăria de la muncă (suntem niște norocoși) pentru o cină pe care am organizat-o acolo. S-au hăhăit.

Nu e singurul lucru trăsnit pe care l-am spus la muncă în ultimele luni. Mai ales dacă le scoți din context. Gen: „Iaurtul ăsta de bărbați îmi lasă un gust nașpa în gură.” (Încercasem iaurtul ăla 10% de la Danone.) Sau, ieri: „Fecioria fetelor. Uite o aliterație care îți umple gura.” (Râdeam de niște aberații împotriva educației sexuale în școli.) Și îmi dau seama abia după ce îmi ies pe gură. Eh, asta e, trebuie să aibă fiecare birou saltimbancul lui. Câtă vreme mă lasă să gătesc, nu mă deranjează să fiu eu ăla.

Dar să revenim la tartă. Tarta asta e grozavă dacă vrei să impresionezi soacra. Poate reușești să nu o arzi prea mult pe margine, cum am făcut eu, ca să nu comenteze despre asta. Din fericire, la mine nu era nicio soacră. Dar, dacă voi avea vreodată una, o să-i fac.

IMG_6109

Tartă cu somon și pancetta

de aici

175g făină, rece
1/2 linguriță de sare
1/2 lingură de zahăr brun
125g unt 82%, rece
apă foarte rece (cu gheață)
70g de pancetta, tăiată fâșii
200g de spanac tânăr
150g de somon afumat, tăiat fâșii
2 ouă mari
200ml smântână dulce
mărar proaspăt, tocat mare

1 Încinge cuptorul la 180C. Pregătește aluatul ca aici și coace-l orb (scrie în link cum).

2 Cât se coace crusta, încinge o tigaie și pune pancetta în ea să se rumenească. Amestecă tot timpul să nu se lipească. Va fi gata în 2-3 minute. Scoate pancetta pe hârtie absorbantă și păstrează grăsimea rămasă într-un borcan, în frigider.

3 Spală spanacul și pune-l într-un vas încăpător. Toarnă apă clocotită peste el și lasă-l un minut să se înmoaie, apoi scurge-l și stoarce-l bine.

4 Într-un bol, bate ouăle cu smântâna și asezonează cu sare și piper proaspăt măcinat. Când e gata crusta (aurie și tare), scoate-o din cuptor și umple-o: pune mai întâi  pancetta, apoi somonul, apoi spanacul, să acoperea toată suprafața. Adaugă ouăle bătute cu smântână și mărarul și dă la cuptor 20-25 de minute, până când începe să se rumenească pe deasupra.

5 Servește cu salată verde cu zeamă de lămâie și ulei de măsline.

Brioche și Camembert copt

Asta e ultima rețetă de la Crăciun, promit. Mi s-a făcut dor de gătit, încă nu am gaz și sunt foarte tristă. Dar eram datoare oricum cu rețetele astea – sunt în continuare foarte mândră de cum a ieșit masa de pe 24 decembrie 2014 – așa că am prilej să-mi amintesc cum era să gătești.

Azi, brioche și Camembert copt, o rețetă din Good Food UK care arăta cu totul altfel acolo, dar nu știu zău dacă le-a ieșit mai bună decât a mea. A fost aperitiv, împreună cu  supa-cremă de dovleac și usturoi copt, și a dispărut toată. Deși mai veneau un porc cu tot felul de garnituri și trei deserturi.

Vedeți pâinea aceea din mijlocul mesei? Sub toată partea aia cu frunze este o roată de Camembert topită. Chiflele au crescut atât de mult încât au acoperit brânza și când a tăiat Andreea prima felie, Camembertul a început să se scurgă și a trebuit luat cu lingura și pus pe farfurii, peste brioche. Da, și mie-mi plouă-n gură când îmi amintesc.

IMG_1622

Brioche și Camembert copt

8 porții

4 ouă mari
20ml lapte
350g făină de pâine
7g de drojdie instant (1 plic)
30g de zahăr fin
5g sare
½ linguriță amestec de scorțișoară, nucșoară și cuișoare
200g unt nesărat, la temperatura camerei
1 ou, bătut cu puțină sare
semințe de mac
1 roată de Camembert (200-250g) in cutie de lemn
2-3 fire de cimbru
2-3 fire de rozmarin, pentru decor

Cu o zi înainte:

1 Bate ouăle cu laptele într-un vas. În altul, pune făina, drojdia, zahărul, sarea și condimentele și amestecă. Cu mixerul la viteză medie, toarnă încet amestecul de ou în fir continuu, amestecând până obții un aluat foarte moale. Adaugă untul și frământă cu mixerul 8-10 minute. Vei ști că e gata când aluatul începe să se încolăcească pe palete. Acoperă vasul cu folie alimentară și dă-l la frigider peste noapte.

În ziua servirii:

2 Pune hârtie de copt într-o tavă. Scoate brânza din cutie, pune-o înapoi în frigider iar cutia pune-o în mijlocul tăvii.

3 Răstoarnă aluatul pe un blat bine înfăinat. Împarte-l în 8 bucăți egale și rulează-le pentru a obține 8 chifle rotunde. Aranjează-le în jurul cutiei, acoperă tava cu folie alimentară unsă cu ulei (să nu se lipească) și lasă aluatul să crească 30-40 de minute într-un loc cald și uscat. Își vor dubla dimensiunea.

4 Încinge cuptorul la 190C. Scoate brânza din ambalajul de hârtie și decupează-i partea superioară de mucegai/coajă. Scoate cutia din tavă și pune brânza în locul ei, cu partea decupată în sus. Presară cimbrul pe brânză. Unge chiflele cu oul bătut cu puțină sare și presară semințele de mac. Dă la cuptor 20-25 de minute, până se rumenesc chiflele. Înainte de a servi, decorează cu rozmarin.

Servește fierbinte, altfel nu are sens.

IMG_1624

Linte neagră cu hribi, alune de pădure și smochine. Și mămăligă

11904909-largeDacă tot mi-am amintit de rețetele de la masa de Crăciun, e timpul să scriu și cea mai bună mâncare vegană pe care am făcut-o vreodată. Nu e ceva simplu, are o mulțime de ingrediente și de pași, dar rezultatul final este aproape emoționant. Am văzut oameni oprindu-se din mâncat pentru a aprecia prima îmbucătură din felul acesta în toată splendoarea lui. E o mâncare pentru ocazii deosebite, când vrei să le arăți veganilor și vegetarienilor din viața ta cât de mult îi iubești. Sau oricui.

Rețeta este adaptată ușor din cartea Pure Vegan a lui Joseph Shuldiner, de unde e și poza asta din dreapta. Eu cu pozele mai slăbuț, mai ales de Crăciun. 🙂

Vă rog, citiți cu atenție toată rețeta înainte să vă apucați de ea, că unele lucruri pot fi făcute din timp și e bine să vă planificați cum trebuie ca să vă faceți viața mai ușoară.

IMG_1640_bis

Linte neagră cu hribi, alune de pădure, smochine și mămăligă

4 porții

Smochine:
1 cup suc de rodie sau merișoare
4 smochine uscate

Dressing:
sucul rămas după hidratarea smochinelor
1 1/2 lingurițe de muștar Dijon
Zeama de la 1/2 limetă
2 lingurițe de hașme tocate mărunt
1 lingură de vin roșu
2 linguri de oțet balsamic
1/2 cup ulei de alune de pădure sau fistic

Mămăligă și hribi:
2 cups mălai pentru mămăligă rapidă (3 minute)
1 cup linte neagră, clătită și scursă
3 linguri ulei de măsline extravirgin
2 linguri de hașme tocate mărunt
300g de hribi proaspeți sau 100g de hribi uscați
2 linguri de alune de pădure prăjite, mărunțite
1 linguriță de cimbru proaspăt, mărunțit

1 Pregătește smochinele: Dă în clocot sucul și adaugă smochinele. Ia de pe foc și lasă la hidratat 30 de minute. Scurge smochinele (păstrează sucul rămas!) și toacă-le mare.

2 Pentru dressing: fierbe la foc mic sucul rămas de la pasul 1 până scade și rămân doar 2 linguri. Pune-l într-un blender și adaugă muștarul, zeama de limetă, hașmele, vinul și oțetul balsamic. Procesează până obții un sos fin. Cu motorul mergând, adaugă uleiul de alune sau fistic în fir subțire și procesează până ai un sos gros și omogen. Asezonează cu sare și piper proaspăt măcinat, apoi pune într-o sosieră.

3 Pentru hribii uscați: pune hribii uscați într-un bol încăpător și acoperă-i cu apă clocotită. Lasă-i să se hidrateze 15 minute, apoi scurge-i. (Păstrează apa, e numai bună la supă sau la friptură)

4 Pentru mămăligă (poți face asta cu o zi înainte): unge cu ulei de măsline o tavă pătrată cu latura de 25cm (orientativ; poate fi și una dreptunghiulară de volum asemănător). Fierbe mălaiul instant conform indicațiilor de pe pachet cu apă și 1/2 linguriță de sare. Când e gata, pune mămăliga în tavă, intinde-o bine cu o spatulă, acoper-o cu folie alimentară și dă-o la rece cel puțin 15 minute.

5 Pentru lintea neagră (și asta o poți face cu o zi înainte): pune lintea într-o oală cu 3 cups de apă. Acoperă și fierbe la foc mic 30-45 de minute, până când s-a înmuiat. Scurge și asezonează cu sare și piper.

6 Într-o tigaie mare, încinge uleiul de măsline, adaugă hașmele și hribii (proaspeți sau rehidratați) și sotează până s-a înmuiat ceapa, 2-3 minute. Adaugă smochinele, alunele de pădure și cimbrul și mai ține pe foc 3-4 minute. Pune amestecul într-un bol și acoperă-le să nu se răcească.

7 Pune tigaia din nou pe foc iute. Scoate mămăliga de la rece. Decupează cu un pahar larg patru cercuri din ea și unge-le cu ulei de măsline, apoi pune-le în tigaie și rumenește-le, cam 5 minute pe fiecare parte.

8 Pentru servire: pune pe fiecare farfurie un sfert din linte. Așază deasupra câte o bulină de mămăligă. Peste ea pune un sfert din amestecul de hribi și stropește cu 2-3 linguri de sos.

Servește imediat, cu restul de sos alături.

Salată de cușcuș/quinoa cu fructe și mentă

Am făcut salata asta în decembrie, în două versiuni: cu cușcuș și cu quinoa. E foarte ușor de făcut, merge singură la aperitiv sau garnitură la pui sau curcan. Rețeta e de aici, unde sunt și poze mult mai bune, desigur.

Versiunea cușcuș am făcut-o de probă, cu o săptămână înaintea Crăciunului, iar cea quinoa am pus-o pe masa de Crăciun. Sincer, mi-a plăcut mult mai mult versiunea cușcuș pentru că nu mă prea împac cu faimoasa grână antică. Dar ambele versiuni au avut succes la musafiri, așa că vi dau mai jos pe amândouă.

IMG_1640_bis

Salată de cușcuș/quinoa cu fructe și mentă

6 porții ca garnitură, 3 porții ca aperitiv

1 cup quinoa / cușcuș
2 cups de merișoare proaspete sau congelate
2 linguri ulei de măsline extravirgin
1 linguriță de miere
2 linguri de coajă de portocală rasă
6 portocale mici (eu am folosit un amestec de portocale, clementine și kumquats), curățate de coajă și tăiate bucăți mici
1/4 cup amestec de nuci
1 cup semințe de rodie
1/4 cup mentă proaspătă, tocată

1 V quinoa: clătește quinoa. Într-un vas fierbe 2 cups de apă. Când a dat în clocot, adaugă quinoa. Acoperă și fierbe la foc mic 12-15 minute, până a absorbit toată apa. Ia de pe foc și lasă să se răcească.

V cușcuș: pune într-un vas cușcușul și adaugă deasupra 1 cup de apă fierbinte. Acoperă și lasă să se umfle, cam 5 minute. Apoi amestecă bine ca să separi granulele.

2 Când s-a răcit, adaugă toate celelalte ingrediente. Amestecă ușor, acoperă și dă la frigider până o mănânci.

IMG_1532 IMG_1534

Soarta unei conopide perfecte

Nu am cuptor de mai mult de două săptămâni. Nu am aragaz cu totul, de fapt, pentru că blocul meu a fost debranșat de la gaz. Se va rezolva, facem demersurile pentru contract individual, dar între timp nu am la ce să gătesc în afară de o plită electrică la care durează o oră să faci o supă. Nici nu e încă primăvară, să zici că ai ce să iei din piață, iar o dietă raw-vegană e exclusă pentru mine, nu am nici dinții, nici stomacul pentru aciditatea ei. Așa că am un chef de gătit ieșit din comun. 😦

Dar m-am jucat sâmbătă cu această conopidă, pe care am găsit-o băgată într-o pungă și abandonată de altcineva pe un raft la Lidl. Era complet acoperită de frunze verde închis, și sub ele era de un alb perfect. Am împărțit-o în două: o treime am făcut-o un fel de salată, celelalte două treimi și frunzele le-am pus într-o supă.

Salată de conopidă cu sos de tahini

400g conopidă, ruptă în buchețele, spălată și tăiată felii transversale
1 legătură de pătrunjel, doar frunzele
fulgi de sare, piper proaspăt măcinat, ulei de floarea soarelui presat la rece

Sosul
2 linguri de tahini
2 linguri oțet de orez
2 linguri sos de soia
1 lingură de zahăr brun

Amestecă pătrunjelul cu frunzele și condimentele. Separat, amestecă tahini cu oțetul de orez, sosul de soia și zahărul (rețeta sosului e de aici). Servește salata cu sosul alături, sau amestecă-le.

Supă-cremă de conopidă cu ciuperci

700-800g de conopidă, ruptă în buchețele, spălată
frunzele de la conopidă, tăiate mare
2 cepe mici, curățate și tăiate în patru
40-50g de hribi uscați
1 lingură de ulei de măsline extravirgin
1 legătură de pătrunjel, doar frunzele

1 Pune hribii uscați într-un bol și acoperă-i cu apă fierbinte. Lasă-o să se rehidrateze.
2 Pune conopida, frunzele și cepele într-o cratiță, acoperă totul cu apă și pune la fiert până când s-au pătruns toate. Ia de pe foc și adaugă apa în care au stat ciupercile (fără ciuperci). Pasează supa cu blenderul vertical, asezonează cu sare, piper și o lingură de ulei de măsline. La final adaugă hribii și frunzele de pătrunjel.

Și să știți că s-a întors Ragnar Lothbrok.

tumblr_nk7ie4so6n1tk496vo1_500

Morcovi copți cu portocale, chimion și miere

O treabă care se face în 30-40 de minute și intră în cuptor lângă tava cu pui, de exemplu. Sau o poate arde vegetarian, cu niște telemea alături. Sau vegan, cu un bulgur cu mentă și sumac. Dacă găsiți și morcovi multicolori, merg și pe masa de Crăciun. Eu m-am mulțumit cu unii portocalii, tineri și crocanți și de dimensiune aproximativ egală.

IMG_2411

Morcovi copți cu portocale, chimion și miere

2-4 porții

500g morcovi tineri, spălați și curățați de frunze
coaja rasă și zeama de la 2 portocale
1 linguriță de chimion măcinat
1 lingură de ulei de fistic (sau unt topit)
1 lingură de miere (sau sirop de agave sau orice sirop vegan)

1 Încălzește cuptorul la 170C. Pune morcovii într-o tavă în care să încapă bine, dar să nu fie prea mare. Pune deasupra coaja și zeama de la portocale, chimionul măcinat, uleiul (sau untul). Asezonează cu sare și piper după gust. Acoperă tava cu folie metalică și dă-o la cuptor 30 de minute sau până când intră ușor cuțitul în ei.
2 Când morcovii s-au copt, ia folia, toarnă mierea și mai dă 10 minute la cuptor, să se rumenească puțin.

Varză de Bruxelles cu ghimbir și tamarind

Cred că blogul acesta se poate numi și „blogul pozelor făcute din avion”. Asta e, nu știu să fac poze și singura mea dorință e să se vadă naibii ce am gătit. Îi las să facă o artă din fotografiile culinare pe cei care pot. (Da, tot cu telefonul fac poze.)

Revenind la rețeta de azi, cred că varza de Bruxelles (oare am putea să scurtăm numele ăsta? să îi spunem VdB?) merge cel mai bine cu bacon și ceapă lipicioasă, cum veți găsi probabil în vreo 500 de rețete de pe Pinterest sau Foodgawker. Dar pentru că am pastă de tamarind (un sos acrișor făcut din fructul copacului omonim care crește prin toate regiunile tropicale și sub-, și e cel mai des asociat cu bucătăria indiană, chineză și arabă), am căutat o rețetă care să facă VdB comestibilă, dar să rămână ușoară și vioaie. Și am găsit. Nu vă faceți griji însă: dacă nu aveți tamarind, puteți folosi zeama de la o limetă + 1 curmală, pe care să le blenduiți împreună. Nu va fi fix la fel, dar va fi bun.

IMG_2388

Varză de Bruxelles cu ghimbir, miere și tamarind

2 porții

1 lingură ulei de măsline
500g varză de Bruxelles, curățată și tăiată în două
3cm de ghimbir proaspăt, ras
1 cățel de usturoi, ras
2 linguri sos de soia
1 lingură pastă de tamarind
1 lingură de miere (înlocuiește cu zahăr brun pentru a obține un fel complet vegan)
1 lingură de susan alb și negru

1 Încinge uleiul într-o tigaie largă și pune VdB. Amestecă bine, să se acopere toate verzele cu ulei, și lasă vreo 2 minute. Dă focul la mic, adaugă 4 linguri de apă (60ml, 1/4 cup) și lasă să se evapore, vreo 5 minute. Mai lasă pe foc până când verzele sunt pătrunse.
2 Între timp, amestecă într-un bol ghimbirul, usturoiul, sosul de soia, tamarindul și mierea cu 2 linguri de apă. Când verzele sunt pătrunse, adaugă sosul și mai lasă pe foc vreo 2 minute, până când a scăzut și s-a îngroșat. Ia de pe foc și pune susanul. Amestecă bine și servește.

Salată de sfeclă roșie, portocale și măsline

Și mai are și ceapă roșie. Dar e foarte bună, vă promit. Am adaptat-o puțin de la Food52, care o adaptase de la Ottolenghi. În original era cu sfeclă roșie crudă pe care trebuia să o fierbi sau să o coci, dar eu nu am atâta răbdare pentru o salată care se mănâncă în 5 minute, așa că am cumpărat sfeclă gata fiartă și trasă în vid. Cred că e o invenție excelentă și nu conține niciun adaos, așa că nu văd de ce mi-aș pierde o oră și jumătate cu fiertul/coptul.

IMG_2385

 

Salată de sfeclă roșie, portocale și măsline

4 porții

1/2 ceapă roșie mică, tocată mărunt
1 lingură oțet de mere
un praf de sare
un praf de zahăr brun
500g de sfeclă roșie fiartă
3 portocale
o mână de măsline Kalamata, fără sâmburi, tăiate în două
2 linguri ulei de măsline extravirgin
fulgi de sare

1 Pune ceapa tocată într-un bol, adaugă oțetul, sarea și zahărul și amestecă. Lasă să se macereze cât pregătești celelalte ingrediente.
2 Taie sfecla cuburi. Curăță portocalele de coajă cu un cuțit, taie-le felii transversale și apoi taie feliile în sferturi. Dacă rămâne ceva zeamă de la sfeclă sau de la portocale, pune-o peste ceapă.
3 Pune sfecla pe un platou întins. Toarnă peste ea jumătate din ceapă și oțet și o lingură de ulei. Pune deasupra portocalele, apoi restul de ceapă, oțet și ulei. Aruncă și măslinele și fulgii de sare la final. Lasă la rece 30 de minute și apoi servește. Nu amesteca, că se va face tot roșu sfecliu.

Salată de varză roșie cu sos de tahini și portocale

IMG_2368

Salată de varză roșie cu sos de tahini și portocale

4 porții

Legumele
1/2 de varză roșie
1 castravete Fabio
200g ciuperci crude
3 morcovi medii

Sosul
2 linguri de tahini
2 linguri sos de soia
2 linguri de miere (sau un înlocuitor vegan, precum melasă de rodie sau de curmale)
1 lingură de oțet de mere
zeama de la o portocală
1 lingură ulei de măsline extravirgin
1 linguriță de piper

Decor
o mână de semințe de rodie
2-3 linguri de semințe de floarea soarelui crude

1 Taie legumele felii subțiri, julienne sau cum îți place, dar să fie mic. Amestecă-le într-un bol mare.
2 Pune toate ingredientele pentru sos în blender și omogenizează-le. Toarnă sosul peste salată. Amestecă bine și lasă la rece jumătate de oră, să se întrepătrundă aromele.
3 Servește cu semințe de rodie și de floarea soarelui deasupra, ca garnitură la niște pui la rotisor sau pur și simplu.

Pentru Revelion

Cake pops cu vanilie și glazură de ciocolată:

IMG_1780-MOTION

Pavlova cu persimmon (kaki, sharon, cum vreți să-i ziceți), rodie și mentă:

IMG_1795

Sau în mișcare, pe Instagram.

Bread pudding cu de toate

10844191_301885303355565_7879507_n

În copilărie, așteptam să vedem ce cozonac/chec/prăjitură rămâne după sărbători ca să facem cartofi de ciocolată. Fărâmam cozonacul și turnam peste el sirop de zahăr fierbinte – uneori puneam și cacao în el – și apoi formam „cartofii” îi dădeam prin pudră de cacao. Deliciu! Mai ales că nu mi-a plăcut niciodată cozonacul.

Acum am dus la un nou nivel jocul ăsta: bread pudding cu de toate. Am încins cuptorul la 180 și am uns o tavă înaltă cu ulei de măsline. Am tăiat o pâine integrală felii și le-am așezat în tavă, în picioare. Printre ele am băgat turtă dulce, prăjituri cu clementine și migdale, stafide, smochine, caramele zaharisite, merișoare congelate și frunze de mentă. Am bătut 3 ouă cu niște resturi de smântână dulce și lapte condensat, apoi am completat cu lapte până am făcut un litru de lichid. Apoi am mai pus câteva linguri de ulei de măsline extravirgin și vreo 100 ml de lichior de merișoare. Nu am pus zahăr pentru că erau suficiente chestii dulci în tavă. Am turnat lichidul peste amestecul bine îndesat din tavă și apoi am dat la cuptor 40 de minute.

Noi am mâncat-o așa, dar poți turna sos de vanilie deasupra, dacă vrei. Amestecul de fructe uscate și prăjituri dulci cu pâinea densă și sărată, plus aroma de alcool, fac împreună o experiență interesantă.