Ce am citit anul acesta

Am avut vreo trei ani în care am citit foarte puțin. Mai exact, m-am apucat de multe cărți și nu le-am terminat. Nu era aproape nimic care să mă facă să citesc până la capăt – și nu era vina cărților, ci a capacității mele de a acorda atenție. Cred că cea mai mare realizare de anul acesta – într-un an în care am scris un articol care a schimbat și schimbă niște vieți, am luat un premiu profesional, am devenit redactor-șef, am învățat să țin un buget personal și m-am gândit pentru prima oară în viața mea să plec din țară, deci un an plin de „prime dăți” – este că am citit mult mai mult decât în anii trecuți. Cred că a fost un declic la Elena Ferrante, am avut pentru prima oară într-o perioadă foarte lungă sentimentul acela că nu pot lăsa o carte din mână. De altfel, am citit „Cei care pleacă și cei care rămân” într-o noapte. Apoi am regăsit aceeași bucurie de a citi și la alți autori. Așa arată CV-ul anului meu de cititor:

The Left Hard of Darkness, Ursula K. LeGuin

Prietena mea genială, Elena Ferrante

Povestea noului nume, Elena Ferrante

Cei care pleacă și cei care rămân, Elena Ferrante

World War Z, Max Brooks

Înalt este numele tău, Ioana Bradea

Povestea fetiței pierdute, Elena Ferrante

Pereți subțiri, Ana Maria Sandu

After the Earthquake, Haruki Murakami

The Buried Giant, Kazuo Ishiguro

Anul gândirii magice, Joan Didion

Imperiul pisicilor, Alex Tocilescu

Copilăria lui Kaspar Hauser, Bogdan Alexandru Stănescu

Extraconjugal, Mihai Radu

Ultraviolența, Bogdan Coșa

Juniper, Kelley și Thomas French

Pisica musafir, Takashi Hiraide

Sânii verzi, Florin Iaru

Hunger, Roxane Gay

A Wrinkle in Time, Madeleine L’Engle

Killers of the Flower Moon, David Grann

Tot spațiul dintre gândurile mele, Bogdan Răileanu

Never Let Me Go, Kazuo Ishiguro

Pentru 2018 mi-am promis să citesc 50.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s