Linkurile de luni – 21 august 2017

Reiau Linkurile de luni, o serie pe care am făcut-o vreo șase luni anul trecut pentru că nu-mi mai plăcea să gătesc. Acum îmi place iar să gătesc (se vede pe blog), dar cred că prind bine și acestea.

Behind the Hype of ‘Lab-Grown’ Meat – știrile despre carnea făcută în laborator, care ar împăca și iubitorii de carne și iubitorii de animale și ar scădea poluarea produsă de creșterea pentru carne a animalelor, sunt mai degrabă produsul optimismului exagerat al celor din Silicon Valley și al simplificării extreme. Realitatea e mult mai în urmă și mult mai complicată.

The World Is Facing a Shortage of Camembert Cheese – nu vă panicați, se referă doar la Camembert de Normandie DOP, adică cel cu denumire de origine protejată, care trebuie să îndeplinească o mulțime de condiții stricte, de la ce mănâncă vacile la câtă grăsime are laptele lor. Articolul spune că tot mai puțini fermieri sunt dispuși să treacă prin procesul oficial de DOP – doar 4 din cele 360 de milioane de roți de Camembert produse anual au DOP – dar asta nu afectează propriu-zis producția.

Want to Smell Good? Eat Your Vegetables – cică femeile pot mirosi când bărbații au o dietă sănătoasă.

Anthony Bourdain’s Moveable Feast – demersurile culinaro-antropologice ale lui Bourdain l-au transformat într-un fel de diplomat de carieră.

People who do not watch Bourdain’s show still tend to think of him as a savagely honest loudmouthed New York chef. But over the years he has transformed himself into a well-heeled nomad who wanders the planet meeting fascinating people and eating delicious food. He freely admits that his career is, for many people, a fantasy profession. A few years ago, in the voice-over to a sun-dappled episode in Sardinia, he asked, “What do you do after your dreams come true?”

What We Eat Affects Everything – Un gastroenterolog cu abordare integrată vorbește despre cum ce mâncăm e digerat diferit de femei și bărbați, ceea ce în teorie sună foarte interesant și logic, dar apoi am ajuns la niște citate absolut demente, gen:

but when you put makeup on, like foundation and eye makeup and so on in the morning, by the end of the day it’s gone. Literally gone—it looks like you don’t have anything on. Where does it go? It gets absorbed into our body.

Hm, nu. Se duce pentru că nu folosești primer și setting spray și se șterge de pe piele. Moleculele din machiaj sunt mult prea mari pentru a fi absorbite de piele – e chiar o problemă a industriei de îngrijire să facă formule care pătrund adânc în piele, pentru că în general rămân la suprafață. Deci nu știu ce să zic despre filosofia doamnei – a mai apărut și la Dr. Oz Show și e recomandată de el. Unele lucruri sunt însă de bun simț și merit citit până la capăt.

EXTRA:

Această rețetă de plăcintă cu feta, cimbru și miere de la Nigella:

Sursă foto: food52.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s