Linkurile de luni – 23 mai

Înainte de orice: de săptămâna aceasta, linkurile merg și sub formă de newsletter la oamenii care s-au abonat. Dacă vreți linkurile în inbox, abonez-vous.

În lume

Venezuela, țara sud-americană care trece printr-o criză economică severă (au curent doar două zile pe săptămână, printre altele), este lovită și de o penurie de mâncare. The Guardian scrie despre implicațiile foametei și a mâncării lipsite de nutrienți asupra sănătății, dar, cumva, tocmai tonul ăsta detașat al articolului m-a deprimat și mai tare. Nu știu cum a ajuns Venezuela aici (știu în mare: guvern naționalist, naționalizări, excluderea investitorilor străini, datorie externă mare, dar nu știu cum a putut să degenereze atât de repede și atât de dramatic) și de asta mă tot gândesc cum poți, ca popor, să te aperi de asemenea lideri. Și cum poți, ca persoană, să te pregătești ca să supraviețuiești. Mă scuzați, eu sunt mai cu apocalipsa în gând.

Sciency

Un studiu realizat de trei academii americane de științe spune că organismele modificate genetic „sunt probabil sigure pentru consum” și că nu au productivitate mai bună decât cele nemodificate. Un fel de 0-0. Dezbaterea continuă.

Cum ține un psiholog dietă? Uitându-se la cauzele psihologice ale foamei, nu la cele fiziologice. Și a slăbit 25 de kg în 8 luni. Articolul e mult mai complex de atât și explică cum funcționează voința, sistemul de recompensare șo percepția greșită a corpului (nu doar a formei lui, ci și a nevoilor lui). Și e despre modul pervers în care funcționează mintea umană: if I try to eat less, I’ll end up eating more. Într-un final, a slăbit cu o dietă echilibrată (și cu grăsimi, și cu carbohidrați) pentru că, zice el, a reușit să-și păcălească hipotalamusul. Citiți.

Din seria „nu există detox”, azi episodul „nu există schimbarea metabolismului”.Metabolismul încetinește după 18 ani și nicio dietă și niciun supliment alimentar nu îl mai pune în viteza a treia. Nu mai dați banii pe juicere.

Au murit neandertalienii din cauza dietei Paleo – adică pentru că mâncau prea multă carne? Cică da. Haideți că e amuzant, după atâția ani de Atkins, Dukan și Paleo vândute ca secretul longevității.

Și dacă mănânci cartofi de mai mult de patru ori pe săptămână ai risca să ai probleme cu hipertensiunea arterială. Nu știu cum au stabilit ei cifra asta.

Și încă un studiu care spune că dacă mănânci fără gluten când nu ai boala celiacă poți să îți creezi probleme de sănătate. Și încă un articol pe tema asta aici.

Utile

10 aplicații pe care orice foodie ar trebui să le aibă în telefon, de la una care identifică aditivii alimentari la alta care îți spune cum să potrivești vinul cu brânza.

Cinci sosuri pe care trebuie să știi să le faci: BéchamelVeloutéEspagnole,Tomato (adică de roșii), Hollandaise.

Chefi

Michael Voltaggio, câștigător Top Chef (în SUA), are un reality show numit Breaking Borders în care gătește în zone de conflict. Nu știu ce să zic, mi se pare cam exploatator. Mor oameni în jur și tu vrei să afli rețeta de humus a bunicului fixerului.

Cele mai cool 19 joburi din industria culinară mondială. De la tester de mezeluri de lux la tester de gadgeturi de bucătărie la jurat de concursuri culinare. One can only dream.

Niște chefi dau de pământ cu trendurile care li se par absurde: de la ulei de trufe la trufe, de la microgreens la foie gras. Și burgerii de 1000 de dolari.

Food Porn

Nigella Lawson l-a avut invitat la cină pe Yotam Ottolenghi. Și asta i-a gătit:

 “I made roast cauliflower with chickpeas and harissa, roast pumpkin with green tahini and zatar, some lamb ribs and served it all with flat breads. Oh, and a feta, avocado and pickled red onion salad.”

And for dessert? An apricot and almond cake, with cardamom and rosewater, topped with pistachios.

Mie îmi sună a mâncare din cărțile lui Ottolenghi, deci a fost un fel de omagiu. 🙂 Trebuie să fi fost frumos.

Cum se fac dropsurile? Așa:

Și o rusoaică face niște torturi așa de frumoase că îți răsucești mustața în ele. Literal. Sunt practic niște oglinzi. (Nu e mare filosofie, pune gelatină în ganache, deci nu sunt pentru vegetarieni.)

enhanced-18398-1462914743-1

WTF

A fost făcută cea mai mare pizza din lume. De ce?

3072

Ce se întâmplă când lași artiștii să te hrănească? Folosesc biologie sintetică pentru a face mâncare care se mișcă, respiră și pulsează. Întrebarea mea e dacă fac așa și când ajung în gură.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s