Linkurile de luni – 2 mai

Sper că ați petrecut bine de paști1maivacanțădeprimăvară. Noi am mâncat, am dormit și am citit. Printre altele:

Istorie

Extraordinara poveste a profesorului John Yudkin care, în 1972, a demonstrat lumii întregi că zahărul este cel mai nociv aditiv alimentar și e un pericol pentru sănătate, nu grăsimea, cum spunea restul comunității științifice. Pentru descoperirea lui – care astăzi ni se pare banală datorită lui Robert Lustig sau a lui Jamie Oliver – a fost ridiculizat și exclus din lumea științifică. The Guardian repară nedreptatea cu acest articol.

O teorie nouă despre felul în care au evoluat civilizațiile umane spune că cele care s-au bazat pe cereale au avansat tehnologic mai repede, în vreme ce acelea bazate pe tuberculi (cartofi, cassava) au fost ținute pe loc. Motivul ar fi că recoltele cerealiere erau mai ușor de depozitat, ceea ce le făcea și mai ușor de furat. Această presiune a determinat inventarea unor metode eficiente de apărare, crearea claselor sociale și a ierarhiilor complexe – inclusiv a impozitării. Civilizațiile bazate pe cartofi nu au înfruntat aceleași presiuni pentru că tuberculii, care sunt 80% apă, nu sunt ușor de păstrat – și cam inutil de furat și transportat, pentru că nu rezistă multă vreme. Așadar au determinat culturi locale, mai simple ierarhic.

(categoria accidente dubioase) Boston a fost inundat în 1919 de un val imens de melasă. O companie producătoare de alcool a cumpărat o cantitate enormă de melasă pentru a o fermenta și a o transforma în alcool înainte să intre în vigoare Prohibiția, în 1920, dar tancul a cedat și 8,7 milioane de litri de melasă s-au împrăștiat cu 15m/secundă. Valul a distrus un cartier: a luat clădiri, a rănit 150 de oameni și a omorât 21. A durat săptămâni să curețe melasa și unele lucruri au rămas lipicioase ani la rând după.

În eterna dispută dintre australieni și neo-zeelandezi despre cine a inventat Pavlova (nu, nu se ceartă despre care din ele e țara de baștină a lui Russell Crowe) s-a făcut în sfârșit lumină: Pavlova a fost inventată în Germania și perfecționată în SUA.  Gata, s-a lămurit!

Dacă vă întrebați de ce sunt elvețienii așa de buni la brânză (mă rog, e o chestie de gust dacă e mai bună brânza lor decât cea franțuzească sau cea italienească, dar sunt acolo în top 3), iată că avem un răspuns: pentru că o fac încă din Epoca Fierului.

Parenting în bucătărie

Cică să vă lăsați copiii să se joace cu cuțitele de la vârste foarte mici.  Eu nu am copii, deci nici opinii pe tema asta.

Food porn

O colecție de mic-dejunuri din întreaga lume: de la pho ga la bagels la changua la full Irish fry-up.

Au fost aleși câștigătorii la best food fotography 2016. Preferatele mele:

_89305459_5a5e1a23-b856-4d52-a89d-995f6b35087b

_89303521_1536a66d-98da-4eb3-954d-e7803e17826b

_89303520_c30f9547-1539-4d3c-9285-c5b36900f4af

_89303519_12102137-fbea-4d5f-9816-27e82f58488e

_89303515_6b848a4b-c5a7-402d-94b8-fd95b37a1287

_89303514_28c055a1-6bee-47e0-b0b7-4e62092a2de7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s