Linkurile de luni – 4 aprilie

Încep cu realizarea mea de săptămâna trecută: un myhtbusting despre micul dejun, pe site-ul DoR, decorat cu fotografii care-ți lasă gura apă de la cititori. Mulțumesc încă o dată tuturor.

A doua chestie importantă de săptămâna asta a fost că le-am distrus câtorva oameni prejudecata că papilele gustative sunt specializate pentru un gust sau altul și sunt și grupate frumos pe diferite părți ale limbii. Totul a pornit de la petrecerea HBO 2 și 3, care a fost joi, și unde ne-am distrat cu niște pastile mBerry, făcute din nuștiuce dudă miraculoasă care face totul să aibă gust dulce. (Sunt legale, no worries, nu o luăm pe urmele lui Cheloo.) Pe hârtia pe care scria ce e cu ea, specifica: miracle berry amorțește unele papile gustative și așa nu mai simți celelalte gusturi. Pe site-ul producătorilor scrie însă că inhibă receptorii pentru sărat, acru și amar, care e de fapt explicația științifică reală. Nu există papile gustative specializate în anumite gusturi, în ciuda a ceea ce spun oenologii și cărțile de anatomie depășite. În fiecare papilă sunt între 50 și 150 de receptori pentru fiecare gust, inclusiv umami și, asta e nouă, grăsime, care a început să fie considerată de unii drept al șaselea gust. Mai multe detalii găsiți la Live Science.

Cât despre duda-minune: da, totul e super-dulce, am băut un păhărel de zeamă de limetă ca pe apă (acum mi se sterpezesc dinții când îmi amintesc). Dar e un dulce de aspartam, de zaharină, deloc satisfăcător.

Tot la categoria mythbusting, încă un articol despre cum se fac fotografiile din reclamele la mâncare: aia nu e înghețată, e untură colorată; aia nu e șampanie, e apă minerală cu sos de soia; aia nu e frișcă, e cremă de ras. Yummy!

Pe de altă parte, Baracca, un restaurant senzațional din Cluj, și-a lansat noul meniu cu poze ca acestea:

12933123_10156691684170431_8485713628029934679_n 12933042_10156691684270431_889185442652081930_n

Vi le arăt pentru că mi se par în cu totul altă ligă decât orice am văzut la noi în fotografie de mâncare făcută pentru restaurante.

Chestii deștepte

Jason Wilson povestește în The New Yorker cum l-a scos din minți idealizarea Toscanei din cauza cărții Sub soarele Toscanei, care a provocat o întreagă isterie culinară și de decorațiuni interioare, dar și cum, după 20 ani, a ajuns să aprecieze puțin cartea și să recunoască motivul pentru care o urâse atâta vreme: pentru că vorbea de o bunăstare materială specifică anilor ’90 care nu se va mai întoarce niciodată.

Sub pretextul recenziei unei cărți despre cum învață oamenii să mănânce, criticul de restaurante Susan Pagani scrie în Los Angeles Times despre propriul său drum de redescoperire a gustului. De la o persoană care nu își refuza nimic și se bucura de tot ce era bun pe meniurile restaurantelor, a trebuit să treacă pe o dietă cu mult mai puține grăsimi, glucide, sare, prăjeli, cafea, alcool… ați înțeles, tot ce e bun în viață, din cauza unor probleme de sănătate. Și a reînvățat practic să mănânce pentru a se putea bucura de gust din nou. Și cartea în sine pare interesantă, mai ales că și podcastul Gastropod a tratat recent aceeași temă a educării gustului.

Nellie Bowles scrie în The Guardian despre nebunia cu startupurile de mâncare și tehnologie, precum Soylent (ăia cu zeama care înlocuiește mâncarea), Juicero, WeFa.st și alții, create de bărbați din Silicon Valley. Ce spune ea, și nu poți să nu-i dai dreptate, e că toate lucrurile astea au fost deja făcute de femei – SlimFast, juicing, diete – dar pentru că niște bărbați au atașat ceva vag tehnologic la idei, sunt brusc niște chestii inovatoare și care merită finanțare. Food for thought.

Am redescoperit un text mi-a plăcut foarte mult când l-am citit prima dată, acum doi ani: Consider the Food Writer de Josh Ozersky (Ozersky a fost editorul fondator al blogului culinar Grub Street al New York Magazine și un food writer extraordinar. A murit, din păcate, anul trecut, la 47 de ani.) În Consider the Food Writer (o referință la Consider the Lobster, un eseu despre homari și omenie al lui David Foster Wallace, care ar trebui să fie lectură de căpătâi pentru oricine crede că mâncarea e importantă), Ozersky critică foarte pertinent criticii și scriitorii culinari americani, care se concentrează numai pe foodies, decadență și elite, în defavoarea masei mari de oameni care nu au o relație așa de specială cu mâncare, dar care merită la fel de mult să fie deserviți de jurnalismul culinar. Consider acest fragment un motto pentru mine:

For example, here are some things you won’t find in contemporary mainstream food writing:

  • compulsive overeating, obesity, diabetes, GI problems outside of designer allergies;
  • Hunger;
  • the interaction of food with alcohol, cocaine, marijuana, amphetamines, hallucinogens, narcotics, or prescription medications;
  • junk food, fast food, fried food, supermarkets, food courts, non-Neapolitan pizza, convenience stores, diners, chain restaurants, boxed food, canned food, frozen food, and cheap Chinese of the non-nostalgic kind;
  • fatness and its consequences, including but not limited to stained clothing, shortness of breath, sexual frustration, meat sweats, gout, bunched and blousy clothes from shitty stores, frequent trips to the bathroom, infrequent trips to the bathroom, and other prosaic, unseemly daily humiliations;
  • Work.

The exclusion of so much of life strikes me as strange, given the assertion by Fisherites, made time and again, that the one thing we all have in common is our need for food, and so on.

Aș adăuga la lista de mai sus și relația dintre mâncare și libertate și vă dau exemplu acest text grozav scris de Mircea Filip Lupu despre banane, comunism și revelația că nu trebuie să luăm accesul la banane de bun – cei care au apucat măcar câțiva ani în comunism vor ști imediat de ce. Restul să citească textul.

Ultimul text e probabil și cel mai greu de povestit din tot ce am citit săptămâna asta: Toward a Theory of Normcore Food vrea să ne explice ce se întâmplă cu backlashul la mâncarea hipsterească (cea de pe Pinterest și, probabil, de pe blogul ăsta). Johannah King-Slutzky spune că au apărut două reacții la mâncarea prea locală, prea de sezon, prea „autentică”: snackwave, decadentă și infantilă, și normcore, banală și matură. Mi-a fost greu să înțeleg ce e normcore, dar când am ajuns la acest paragraf despre mâncarea din Seinfeld, am înțeles în sfârșit:

In 1998, Jerry Seinfeld had a comedic bit—the gist of which is “What’s up with supermarkets??”—that exemplifies exactly how Jerry Seinfeld approached food in the nineties. He admits to feeling compelled but befuddled by health consciousness, literally dazed by the organization of aisles and inaccessible exits, and challenged by the folksy received wisdom that has since become de rigueur for foodies. He is particularly baffled by seasonal fruits. In other words, Jerry Seinfeld is inexpert. He is also (unlike practitioners of snackwave) not polemic. He wants to be healthy but is neither forward thinking nor atavistic enough to adopt the ethos of “fat free” or organic. Seinfeld’s food is also multicultural but never authentic: George eats spicy kung pao but reverts to milder stuff after sweating too profusely in the presence of his boss; Jerry and Elaine visit a soup stand for ambiguously ethnic food on the go. The group’s snack food is not indulgently deep fried, like potato chips; they eat pretzels and mints. Jerry and co. are always eating standing up. Even at the diner, they come and go interchangeably. There are no five-seater golden turkey kitschy-nostalgic American meals on Seinfeld.

La noi, cred că normcore ar fi Il Calcio, Danone, Milka, Dorna, etc – mâncare de la branduri care oferă o oarecare calitate și consecvență, dar nu fac mare caz despre originea și autenticitatea ingredientelor lor. Cred că Lidl e tot normcore, dacă stau să mă gândesc.  Dacă aveți completări, sunt curioasă să le aud.

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s