Linkuri & DoR – 18 februarie

Săptămâna trecută a fost ultima la jobul meu de la Asociația pentru Relații Comunitare și săptămâna aceasta a fost prima la noul meu job (care e, în același timp, vechiul, eternul, permanentul meu job, dar de acum e aproape exclusivul, cu excepția Șugăraș), la DoR. Așa că nu am apucat să citesc prea multe.

Ce am citit:

Coca Cola și-a crescut veniturile, în ciuda declinului pieței mondiale de băuturi carbogazoase. Cum e posibil așa ceva? A început să vândă băutură în cutii mai mici – le știți, acelea mai anemice, de 250ml. Asta le-a permis să aibă o marjă de profit mai mare pe fiecare cutie vândută. Dovada cea mai bună că ambalajul este uneori partea cea mai importantă a unui produs.

Nigella Lawson a avut un rant împotriva oamenilor care se cred mai buni decât alții doar pentru că aleg să mănânce într-un anumit fel. Într-adevăr, aroganța este enervantă. Dar cred că a mers prea departe când a spus că se folosesc de sintagma „mâncare curată” pentru a-și justifica tulburările de alimentație. Tulburările de alimentație (anorexie, bulimie, ortorexie) sunt probleme de sănătate foarte serioase, uneori fatale, și arătatul cu degetul și diagnosticarea în masă de un bucătar nu cred că ajută la rezolvarea lor. Plus că e fix ce fac aroganții: îi judecă pe alții pentru alegerile lor. Nu e prea constructiv. Pe de altă parte, vorbește și despre obsesia omenirii pentru slăbit, cum slab a devenit sinonim pentru mai bine/mai frumos/mai sănătos și cum pentru ea, care și-a văzut aproape toată familia murind de cancer, slab nu înseamnă niciodată un lucru bun. O perspectivă binevenită.

O bibliotecară în vârstă de 84 de ani a indexat rețete din peste 3.400 de cărți de bucate din toate timpurile.

Scurta și curioasa viață a puiului de Crăiești din DoR. Colega mea Lavinia Gliga a stat câteva luni la o fermă de pui și a documentat cum sunt crescuți industrial puii – nu toți puii, ci puii aceștia, de fapt chiar puiul acesta din titlu. Povestea e tehnică, emoționantă, frustrantă, filosofică, tot ce trebuie să fie o poveste bună despre relația oamenilor cu lucrurile pe care le mănâncă.

Dacă vreți să citiți astfel de articole și să îi susțineți pe jurnaliștii care le fac, mergeți aici și abonați-vă. Pentru că sunteți cititorii mei, primiți 10% reducere cu acest cod:

Campanie DoR Coduri reducere8

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s