Linkurile de luni – 1 februarie

Am făcut o lună de linkuri de luni. Iată ce am mai rumegat (haha) zilele astea:

1 Probabil cea mai interesantă chestie de luna asta: reinventarea Soylent. Știu de Soylent de acum vreo 2 ani, când un programator din Silicon Valley se plângea peste tot că mâncatul este o pierdere de vreme și că el a inventat o mâncare pentru grăbiți: un shake care conține toți nutrienții necesari omului. Gustul se pare că nu era punctul forte al shake-ului, că nu a avut succes. Cineva a crezut în idee și i-a dat acestui om fără papile gustative bani pentru a îmbunătăți formula și acum s-a relansat cu succes. Scrie și în Wall Street Journal într-un articol numit The End of Food, deci trebuie să fie un business bun (din motive care îmi scapă total, articolul se vede integral pe Windows și este cu plată pe Mac). De asemenea, nu puteam rata ocazia să pun un gif cu Soylent Green – dacă nu l-ați văzut, ați ratat cel puțin 30% din toate referințele din sitcomuri și filme post-apocaliptice:

giphy

 

2 Tot o chestie care începe cu The End of: The End of the Calorie. Nicola Twilley și Cynthia Graber, cele două jurnaliste incredibile care fac Gastropod, cel mai științific și interesant podcast despre mâncare, au început o nouă serie cu un episod despre istoria caloriei, adică amărăciunea aceea în care se măsoară aportul energetic al unui aliment. Cele două vorbesc cu tot felul de cercetători de la tot felul de universități (acreditate, să ne-nțelegem) și dezbat limitele caloriei și nevoia unui nou sistem de măsurare. Totul e mult mai interesant și mai palpitant decât explic eu aici, așa că ascultați-l.

3 Brandul de ciocolată artizanală Mast Brothers, care spunea că face ciocolată bean-to-bar, adică putea să controleze complet procesul de producție, de la recoltarea păstăilor de cacao la ambalarea ciocolatei, a fost demascat de un blogger, printr-o serie de articole de jurnalism de investigație (adică documentare, probe, martori, nu zvonuri și acuzații fără fond) că minte. Mai exact, că deși spune că de la început a făcut bean-to-bar, de fapt topea ciocolată industrială Valrhona și o punea în ambalaje fancy. Și că nu e deloc transparent în privința producției actuale: deși spune în reclame că e bean-to-bar și că face tablete de ciocolată de plantație (folosind doar boabe de pe o singură plantație), nu pune pe ambalaje informația – ceea ce ar fi un semn că nu e reală reclama, pentru că dacă ar fi pe ambalaj ar trebui să răspundă în fața legii dacă s-ar dovedi neadevărat. În orice caz, frații au recunoscut pe jumătate că mai demult mai puneau și ciocolată făcută de alții. Dana Goodyear de la The New Yorker se uită la ce înseamnă acest eveniment în povestea mai largă a artizanatului culinar și a pretențiilor prea puțin credibile ale celor care spun că pot discerne între diferitele feluri de cafea etiopiană, ciocolată de Madagascar sau trufe albe. Zice, pe bună dreptate:

For consumers, it is embarrassing to have been seduced again—by the Masts, if you agree they did anything wrong; by artisanal food that can’t possibly remain true to its ideals when it becomes a category of mass appeal; and by the glib, high-class opt-out from contemporary life that the hipster aesthetic depends upon. The backlash against the Masts has far more to do with pent-up irritation at the self-satisfaction of urban cultural élites than it does with cocoa beans. We can only hope that the embarrassment is pervasive enough to kill the tired-out hipster category altogether.

Pe de altă parte, uitați cum arată ambalajele lor. Normal că oamenii au picat în plasă și au ajuns și să pretindă că le place ciocolata 99%. (Sursă foto)

mast-brothers-chocolate7

4 Nu știu câte știți despre scleroza multiplă (MS), dar, dacă citiți acest eseu extraordinar despre cum faptul că a învățat să gătească l-a ajutat pe un om diagnosticat cu MS să aibă o viață normală și activă, o să știți suficiente ca să vă purtați la rândul vostru normal cu oamenii care au o dizabilitate.

A study by Scope in 2014 found that 67% of people had a problem talking to disabled people, which leaves many of us lonely and depressed. That figure must change. Food is a great leveller and nothing tastes better than home cooking – it’s the elixir of life, in many ways, drawing people together.

5 La final, ceva mai vesel cu Nigella Lawson, această Mihaela Rădulescu a bucătăriei englezești – glumeeeeesc, o iubesc pe Nigella. Dar iată de ce zic că parcă e MR: a provocat un scandal când a recunoscut că ține în noptieră sos de soia, muștar, tabasco, sare și alte sosuri iuți, pentru că mănâncă în pat. Nu știu dacă e o mică găselniță ca să-și promoveze noua carte sau chiar mănâncă în pat, faza e că nu mi-a venit să cred că mie nu mi-a venit niciodată ideea să pun chestii d-astea în noptieră! La cât mănânc în pat (90% din mesele de acasă), mi se pare o scăpare impardonabilă. La fel zice și The Guardian. 🙂

Bonus, o galerie foto cu cele mai frumoase bucătării din filme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s