Linkuri de luni – 18 ianuarie

4-biscuit

Poate stați mai mult în casă zilele astea cu -18C, așa că iată ce puteți citi:

1 Isteria de acum câteva luni cu baconul cancerigen s-a mai liniștit – mai ales de când oamenii au înțeles că specialiștii OMS îi cam induseseră în eroare cu felul în care au prezentat datele (acea creștere de 18% a riscului de cancer colorectal dacă mănânci bacon zilnic s-a dovedit a fi de fapt o creștere de la 4,5 la 5,3% la adulții peste 75 de ani; sigur, tehnic e cu 18%, practic e cam necinstit prezentat) – așa că e loc iar pentru o reacție moderată, precum cea a acestui medic cardiolog care scrie în The Guardian cum funcționează organismul uman, ce știm și, mai ales, ce nu știm. E baconul cancerigen? Există intoleranță la gluten (în afara bolii celiace)? E sarea e Himalaya mai bună decât sarea de masă? E sănătos untul? Răspunsurile sunt mult mai nuanțate decât vă așteptați, de aceea am încredere că omul știe ce spune.

În aceeași linie a moderației intră și acest articol din Washington Post despre cum să mănânci mai bine: mai multe plante, atâtea calorii câte ai nevoie, mai puțin junk, mai variat, bucură-te de mâncare și învață să gătești. Simplu de zis, nu așa de simplu de făcut. Dar măcar nu poți spune că nu știai.

2 Deși îmi plac fructele de mare, mi se pare aberant să le mănânc prea des în condițiile în care nu stau aproape de locurile în care cresc/sunt pescuite. Articolul acesta din Mother Jones despre implicațiile exploatării creveților – sclavie, distrugerea pădurilor de mangrove, încurajarea supra-pescuitului de pești, multe antibiotice, victime colaterale în pescuitul cu plase prea mari – mi-a confirmat că e mai bine să stau departe și să le aleg doar când sunt într-un loc în care fac parte din cultura locală.

3 Dacă nu credeați că dezarmarea nucleară a Iranului vă afectează cumva, iată niște informații suplimentare: fisticul (și curmalele) se vor ieftini acum că Iranul nu mai este sub embargo comercial. Cel puțin așa spune Bloomberg în acest articol despre piața americană și europeană și impactul ridicării restricțiilor de import din Iran. Nu putem decât să ne bucurăm.

4 Baby carrots nu sunt baby carrots, ci morcovi normali decupați să pară mai mici, așa ne spune WP în acest articol despre Mike Yurosek, fermierul care a inventat morcovii mici. Ce să zic, o fi uluitor pentru americani, dar pentru noi nu prea, pentru că în Europa se spune baby carrots sau morcovi tineri/baby  chiar morcoveilor mici și fragezi recoltați înainte de maturitate. Și pe care nu îi găsești congelați nicăieri, ci numai proaspeți, în sezonul lor – primăvara-vara.

5 Am scris în Esquire despre câțiva dintre artizanii români pe care i-am descoperit de când facem Șugăraș: Maio Bakery, Băcănia ROD, Biscuit, Bunicel.ro și Valea Barcăului. Poza de sus e de la Biscuit.

Și în încheiere niște kitchen porn cu fotografii din bucătării pariziene.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s