Năut topit la micul dejun

20140305_083651

Nu arată ca cel mai apetisant mic dejun, dar vă jur că merită atenție. L-am făcut din greșeală – în sensul că am fiert foarte mult năut și când m-am apucat de humus mi-am dat seama că nu aveam lămâie, așa că am amânat proiectul și dimineață am zis să experimentez puțin cu două – trei linguri din năut. Asta a ieșit. Secretul, din câte îmi dau seama, stă în faptul că năutul e fiert foarte foarte bine și are altă textură și un gust ușor diferit.

Puteți să faceți cu năut uscat, înmuiat 24 de ore în apă cu bicarbonat de sodiu și fiert apoi în altă apă cam două ore, sau cu năut la conservă, după ce a fost tratat ca în rețetă.

Năut topit

2 porții

1 conservă de năut, năutul scurs și clătit
2 linguri de ulei de măsline extravirgin
2 linguri de crema di balsamico (sau balsamic glaze, cum vreți să îi ziceți, numai oțet balsamic să nu fie)
fulgi de sare
piper proaspăt măcinat

1 Pune năutul la fiert la foc mic, cam 15 minute, până devine cremos și se zdrobește când îl atingi. Chiar dacă e din conservă, e necesar, pentru că nu are încă textura moale de care ai nevoie pentru această poțiune.
2 Scurge-l, pune-l în două boluri, și pune deasupra câte 1 lingură de ulei și balsamic, puțină sare și piper.
3 Mănâncă și pleacă la serviciu cu burta caldă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s