Bulgur cu legume coapte

Mi-am propus să nu mai spun ‘o rețetă foarte simplă’ pentru că, de fapt, nu simplitatea trebuie să ne atragă, ci promisiunea unui gust bun și gestul în sine, de a găti. Așa că nu voi spune că bulgurul cu legume coapte e o rețetă simplă, ci una care merită orice efort pentru că este senzațional de bun. Mai ales iarna, mai ales pe frig.

Bulgur cu legume coapte

3 morcovi, tăiați bastonașe
1 păstârnac, tot bastonașe
1 ceapă roșie, tăiată în 8
1 linguriță ulei de măsline
1 cană de bulgur (grâu spart)
1 cană de apă sau supă fierbinte
1 lingură de unt moale
5 legături de pătrunjel
1 lingură ulei de măsline
1 linguriță reducție de oțet balsamic (crema di balsamico)
2 lingurițe mentă uscată
2 lingurițe zatar (amestec arăbesc cu un fel de cimbru local și susan)

1 Încinge cuptorul la 200C. Pune ceapa și rădăcinoasele într-o tavă, pe hârtie de copt, stropește-le cu uleiul de măsline, asezonează-le cu sare și piper și dă-le la cuptor 20 de minute sau până s-au copt și s-au rumenit.

2 Pune bulgurul și apa/supa fierbinte într-un castron mare și lasă 10 minute pentru ca grâul să absoarbă toată apa. Apoi separă-l cu o furculiță sau un tel mic și încorporează ușor untul. Toacă pătrunjelul – fără cozi – și adaugă-l în bulgur.

3 Amestecă într-un bol uleiul de măsline, balsamicul, menta și zatarul și asezonează după gust.

4 Când legumele s-au copt, pune-le peste bulgur, adaugă sosul și amestecă ușor, să nu zdrobești legumele.

Noi am mâncat cu niște pui la rotisor reîncălzit în cuptor, dar e bun și de unul singur.

bulgur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s